Dragă soră,Imnul heruvic, cântat de credincioşi îndată după ectenia ce le-a fost destinată, vine să ni-L prezinte pe “Împăratul slavei”, “înconjurat de cetele îngereşti”. Iar faptul că noi conştientizăm că în mijlocul nostru este Hristos înconjurat de toată oştirea cerească, impune următoarul îndemn: “să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească” .În timpul acestui imn, preotul rosteşte o impresionantă rugăciune pe care am putea-o rezuma în câteva cuvinte: “Tu mă învredniceşti ca preot, dar eu nu mă pot afla pasiv în vrednicia ce mi-o dăruieşti, sau nu o pot primi fără să ţi-o cer şi să mă dăruiesc ei” .Finalul acestei rugăciuni prezintă o importanţă dogmatică majoră: “mă învredniceşte, ca să-Ţi aduc eu păcătosul şi nevrednicul robul Tău, darurile acestea…că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase Dumnezeu nostru… ”. Rugăciunea aceasta exprimă identificarea Preoţiei Bisericii cu Preoţia lui Hristos… Care prin aducerea Sa a sfinţit Biserica şi a dat ei participarea la Preoţia Sa şi la Jertfa Sa”. Sfârşitul imnului heruvic este legat de aducerea darurilor de pâine şi vin de la Proscomidiar la Sfânta Masă. Aducerea pâinii şi vinului la Altar reprezintă cosmosul întreg, adus la picioarele lui Hristos de către comunitate. Ne vom ocupa aici de sensul acestei aduceri întrucât structura Liturghiei din Biserica primară aşeza aici aducerea Darurilor şio pregătirea lor pentru Sfânta Liturghie, iar nu la începutul ei . Aducerea darurilor este de fapt jertfa Bisericii, jertfă în care fiecare credincios “se predă pe sine şi ale sale lui Dumnezeu, pentru că el, cunoscând că Dumnezeu nu-l poate iubi decât pe el şi iubindu-L, nu poate să nu tindă spre El spre unirea cu El” .Pâinea şi vinul, aduse de comunitate, fac referire la jertfa unică, irepetabilă şi de o valoare absolută a lui Hristos, jertfă ce ne-a mântuit, iar aceste daruri “desemnate a fi jertfa lui Hristos, care includ în sine toate jertfele noastre, ne includ şi pe noi înşine care ne aducem lui Dumnezeu. De aici decurge caracterul de jertfă…” al Aducerii .

 Vohodul cel Mare

Preotul, iese cu Discul şi cu Potirul pe solee şi se îndreaptă pe Sfântul Jertfelnic, pentru a le oferi direct lui Hristos. Discul şi Potirul sunt purtate de către preot în dreptul frunţii căci “Hristos umple mintea preotului cu cuvântul propovăduirii şi de fapta şi înţelesul jertfei” .Acum au loc o seamă de pomeniri, în care preotul cuprinde parcă întregul Cosmos, pe cei vii şi pe cei morţi deopotrivă. Pomenirile acestea amintesc despre rugăciunea tâlharului de pe cruce: “Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta”. “Prin aceste pomeniri conştiinţa sobornicităţii Bisericii îşi capătă în fiecare membru al ei o nouă întărire. Cei de pe pământ sunt orientaţi spre veşnicie, căci vor să aibă cu ei pe toţi cei vi şi morţi” .Intrarea preotului în Altar se face pentru a aduce darurile, jertfa comunităţii, lui Hristos, în “jertfelnicul Său” cel ceresc. Imnul cântat de credincioşi îl numeşte pe Hristos “Împăratul tuturor”, iar comunitatea îl primeşte “înconjurat de cetele îngereşti. Aliluia.” Hristos vine în întâmpinarea darurilor noastre, în aceeaşi mişcare kenotică de la întruparea Sa. La rândul ei, comunitatea îl primeşte pe Hristos cu inima deschisă, oferindu-i însuşi principiul existenţei sale: pâinea şi vinul. Într-un alt cuvânt: totul. Preotul acoperă discul şi potirul ce poartă pâinea şi vinul cu Aerul de pe spatele său, comemorând în sens epifanic dezbrăcarea trupului lui Hristos cel mort, ungerea şi înfăşurarea Lui în giulgiu iar aceasta reprezintă “o treaptă nouă în kenoză, în coborâre”. Una dintre rugăciunile pe care preotul le rosteşte în acest moment, glăsuieşte astfel: “În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins” . Cuvintele acestei rugăciuni scot în evidenţă omniprezenţa lui Dumnezeu, apoi deofiinţimea celor trei Persoane Treimice, şi în fine, spiritualitatea Dumnezeirii. Apoi preotul aminteşte de mormântul cel luminat a lui Hristos: “Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuseţat decât raiul… s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, Izvorul învierii noastre” . Din mormântul lui Hristos ne-a izvorât nouă viaţa cea nouă, viaţa din Împărăţie. Referitor la părere depinde cum o spunem dar mai bine dacă nimeni nu ne cere părerea să o ținem ascunsa.Dacă duhovnicul este pe aproape adica aveți la el acces atunci mai bine la el de cerut sfaturi. Tamâeți atunci când simțiți necesitatea și dorința.

Prot.Victor Mihalachi