Bună ziua. Mă adresez la Dvs., destăinuindu-vă următoarea situaţie: Sunt creștin ortodox, la fel ca şi părinţii şi buneii mei. Mărturisesc că sînt un creştin ordinar, respect tradiţiile creştine, merg la sfânta împărtaşanie, la biserica,etc. Acum 2 sau 3 ani în urma fratele meu a început să meargă la biserică în fiecare duminica şi la fiecare sărbătoare. Respectă cu stricteţe toate posturile şi tradiţiile creștine. Este îmbucurător, mergeam la el să întreb cum să procedez în anumite situații, şi primeam răspunsuri foarte bune şi creştine. Dar, în acelaş timp situaţia s-a schimbat, el s-a schimbat: a devenit mai retras, mai puțin comunica cu prietenii.., defapt nu-i mai are. Toate au început lent, ca mai apoi să se ajungă să nu folosească telefonul mobil, numărul telefonului mobil care conținea cifra 13, televizotul a fost la început deconectat, apoi împachetat şi dus din casă, la fel şi calculatorul. Astăzi este în proces de renunţare la buletin, paşaport, permis de conducere, diplomă de absolvire etc. Am întrebat şi de el şi de oamenii din sat poate este membru ai unei secte, răspunsul este negativ. Merge la bisirica din sat, a mai vizitat mănăstiri şi alte lăcașe sfinte…. Fiecare dintre noi îşi alege singur calea… nu contest acest lucru… dar el este căsătorit are doi copii mici, care au ajuns să plîngă pentru a viziona un desen animat, pentru a asculta un cântec pentru copii… acești mici îngeraşi au găsit soluția: mearg la poarta vecinilor şi aşteapta să fie primiti pentru a viziona aceste animate….. Oare acesta nu este păcat să-ți condamni copii şi pe tine la întuneric? Cum să-l convig că religia este un lucru minunat care ne uneste pe toți şi ne apropie de Dumnezeu, dar fanatismul religios este un lucru rău?
- Vlad a întrebat 11 ani ago
- last edited 1 an ago
- You must login to post comments
Teologia Morală ne învaţă că fanatismul, extremismul religios este un păcat. Ortodoxia dintotdeauna a fost calea de mijloc, iar în educarea copiilor trebuie să ne conducem de regula cu care este întinsă coarda arcului. Dacă e întinsă prea slab nu v-a zbura săgeata în ţintă, iar dacă o întinzi prea tare poate să se rupă coarda, sau arcul. Nu poate un om să trăiască cu adevărat credinţa, dacă pierde dragostea. Credinţa nu trebuie să o reducem doar la respectarea unor legi, porunci şi obiceiuri; credinţa cu adevărat trebuie să ne apropie de oameni şi de Dumnezeu. Izolarea de care dă dovadă fratele dvs. ar fi fost bună, dacă avea să aleagă din start să fie călugăr. Acum că a ales viaţa de familie, trebuie să înţeleagă că nu mai poate fi singur şi singur nu se v-a putea mîntui. Că vrea să izoleze copiii de „lume”, unii ar zice că-i bine, alţii că nu. Eu zic că-i imposibil şi de regulă experienţa arată că aceşti copii care sunt lipsiţi de multe lucruri şi impuşi să se roage, cînd cresc mari şi pleacă din casa părintească „fac pe toate”, iar unii se leapădă de credinţă şi Dumnezeu, fiincă au primit cele ale credinţei cu forţa. Aşa că trebuie să fim atenţi să nu rupem arcul.Doamne ajută!
Preot Ion Goncear
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
