Părinte, am și eu o mare problemă. Acum vreo 8 ani m-am mutat împreună cu o femeie, am trăit cu ea și am decis să ne facem un cămin. Doar că între timp, fiind un nenorocit m-am culcat și cu alte femei. Ne-am căsătorit, parca din inerție, acum 4 ani, dar asta nu a rezolvat nici o problemă. Amețit de mediul în care trăiesc și de atâtea și atâtea ispite am cedat mereu. Am ajuns aproape să am o relație lungă în paralel cu viața de familie și să-mi neglijez soția. Am devenit tot mai rece și mai distant, respingând-o și certând-o! Nu mai simțeam nevoia să stau acasă, evadam în lume și-n bucuriile cu alte femei. Ne-am construit o casă împreună și credeam că voi găsi liniștea după ce ne vom muta. Casa a fost un scop în care am investit multă energie și mult timp, fiind exact cum am dorit eu. Problema e că între timp, acum 1 an jumătate, soția mea a început și ea o relație în paralel, cum făcusem eu atâta timp. Am aflat de asta și am făcut mare scandal. Inițial nu a recunoscut, dar când i-am arătat dovezi a început să plângă, să spună că e o proastă și să o iert. Am trăit în continuare așa, doar că eu i-am adus mereu aminte și i-am reproșat asta, până când, întâmplător am cunoscut o altă femeie. Am simțit liniște și căldură la ea! Și așa am decis să divorțez! Am fost la notar și am făcut actele, așteptând să treacă luna prevazută de lege. Le-am spus tuturor ce a făcut ea, acuzând-o. Unii mi-au zis să iert, alții să plec. Menționez că nimeni nu a știut vreodată că și eu făcusem asta ani întregi, nici măcar ea. Am fost la notar pentru semnarea actelor de divorț și ne-am spus că poate timpul o să poata să ne ajute și dacă o să vrea Dumnezeu o să revenim ce am fost. Doar că între timp atât ea cât și eu ne-am continuat relațiile cu alții. Când am aflat că ea a făcut asta i-am spus, și ea a zis iar că nu știa ce face și considera că nu o să mă mai întorc la ea. Fiind plin de ură, regrete și amărăciune am afectat și relația cu femeia în care găsisem liniștea. Și am crezut că trebuie să mă întorc acasă, să repar, să mă schimb. Am făcut asta, dar nu văd nici un drum în asta. Nu o mai iubesc pe fosta soție, simt doar milă față de ea și nu-mi pot scoate din cap ce a făcut. Singurul lucru care mă mai leaga de ea e casa pe care mi-am dorit-o atât. Aș vrea să fiu liniștit, să nu mai am atâtea pe cap, să mă pot odihni, să pot lua o decizie. Aș vrea ajutor! Pe femeia pe care am cunoscut-o în perioada divorțului am simțit că nu aș putea s-o înșel și că ea ar putea fi mama copiilor mei. Pe fosta soție nu am văzut-o niciodată ca pe o mamă. Și acum stau în casă cu fosta soție, mă gândesc la acea femeie, pe soție nu o pot privi ca pe o femeie și sufăr. Efectiv sunt apăsat și îngreunat de toată viața asta pe care eu am făcut-o așa. Ce să fac? Mulțumesc! Doamne ajută!
- Daniel a întrebat 11 ani ago
- last edited 1 an ago
- You must login to post comments
Dragă frate, despătimirea e un lucru care se dobândește cu anevoie, aproape imposibil, pe când stăpânirea patimilor este pe puterea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când te luptă patima curviei, ai o ocazie în plus să vezi cât de căzut ești și să te smerești. Cum spunea Sf. Simeon Teologul – lucrarea virtuților nu este scopul în sine, ci mijlocul prin care descoperim în noi neputința noastră și ne smerim,- iar smerenia ne apropie de Dumnezeu. Vezi că toate au pornit de la tine, tu ai fost cel care ai stricat locașul conjugal, familiar, acea biserică mică cu care va binecuvântat Dumnezeu la Taina Cununiei. Oare te-ai gândit vre-o dată că pasul făcut de soția ta este rod al păcatului tău. Și vina aceasta o porți numai tu și nimeni altul. De ce nu te urăști pe tine, dar zici că nu o poți privi pe soție ca pe o femee. Sau cineva ți-a dat vreun drept ție să păcătuești iar soției ia fost interzis. Uite că aici este lucrarea lui Dumnezeu, ca să suferi și tu ce suferea ea, ca să vezi cât e de dureros. Dar aceasta este o pedeapsă pământească, nu se știe ce te așteaptă dincolo de viața aceasta dacă o lași așa baltă. Să știi că păcatele la care ne îndeamnă demonii au un singur scop, acela de a ne băga în deznădejde. Daca omul nu deznădăjduiește după săvârșirea păcatului, atunci toată uneltirea diavolului se risipește și păcatul, în loc de cădere, se preface în izvor de înțelepciune și lumină. De asta a si zis apostolul Pavel că acolo unde se va înmulți păcatul, v-a prisosi harul. Duhul acesta care te necăjește – că fiecare om are un duh care îl necăjește, fie de curvie, fie de mînie sau de iubire de avere și stăpânire – văzînd că ești grabnic în a deznădajdui, deaceia a împins-o și pe soția ta la păcat, ca să atingă scopul lucrării sale. Dar uite aici e timpul ca să nui dai prioritate, ci ia soția de mână și caută un duhovnic bun pentru ambii și mergeți în grabă la el, spovedițivă toate păcatele voastre și începeți o luptă cu binecuvântarea duhovnicului pentru izgonirea păcatului din biserica familiei voastre și înmulțirea dragostei, luptați pentru starea cea de la început care era între voi, luptați împreună cu ajutorul lui Dumnezeu și ve-ți izbuti neapărat să scăpați de urgia diavolului curviei.
De aceea nici nu mai îndrăznesc să deschid gura mea și nici măcar să gândesc; stau gol de orice gând și de orice dorință și numai inima mea o pun înaintea Ta, această inimă de care eu însumi mă îngrețoșez, Ție ți-o dau, Doamne.
Prot.Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
