0
0

Părinte, am ceva pe suflet, acum 3 ani de zile am vorbit cu un băiat am avut o relaţia de 8 luni s-a sfârşit din cauza distanţei, am suferit mult, am plâns, nu mă puteam concentra la nimic, în iarnă am cunoscut un alt băiat am fost împreună 4 luni, totul bine şi frumos, dintr-o dată, brusc se comporta cu mine foarte urât, nu îmi răspundea la telefon, când răspundea nu vorbea, au fost nişte clipe de care nu mai vreau să îmi amintesc, am suferit atât de mult, nu mâncam, nu dormeam, slăbisem, până la urmă am trecut şi peste asta cu ajutorul lui Dumnezeu, al familiei şi al prietenilor. Îmi era frică să mai fiu cu cineva, însă am cunsocut un băiat foarte de treabă, cuminte, la început eram doar amici, până s-a ajuns să fim împreună, avem 1 an aproape, însă lucrurle nu merg foarte bine (relaţia e la distanţă în jur de 150 km) de aproximativ 3 luni, am încredere în el, şi el în mine doar că ceva nu merge tocmai bine, ce să fac nu vreau să mai sufăr. Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Dureroasă este dragostea nosatră umană. Așa? Însă vă spun că dragostea în care este prezent Hristos e un izvor de bucurii. Ce părere aveți despre esența unei astfel de dragoste? Sunt sigură că în ea veți găsi pacea și siguranța, forța și speranța! A fugi de suferințe e imposibil, dar nici nu duce la nimic bun. Dar a le înfrunța cu curaj și credință – e o mare trăire duhovnicească! Spunea frumos un sfânt: ”Dacă ai frică de Dumnezeu, nu te mai temi de nimic!” La dvs frica este neîntemeiată, căci de va fi între voi o dragoste pură și puternică, ea va învinge totul! La ce să mai aveți îndoieli și șovăieli? Cu Hristos în inimă și fapte, veți avea parte și de o dragoste frumoasă, căci nu va permite El să vi se întâmple lucruri urâte, căci urâtul e din voința, neatenția, neînțelepciunea noastră. Dacă o să fiți corectă, onestă și bună cu alții, acestea vi se vor întoarce, și suferința se va preface în bucurie. Cu cât mai mult dorești un lucru, nu-l ai. Când îți pui ca obiectiv dragostea și râvna în Domnul, iar celelalte pe planuri mai inferioare, obții cele de necesitate și odihnitoare sufletului.

Râmâneți în cele ale credinței și restul se vor adăuga dvs.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.