Alcoolul,patriotismul

Cu adevărat a Înviat! Ne bucurăm că trăiți încă atmosfera pascală   Și sperăm că e o trăire cu roade duhovnicești! Deci, la prima întrebare, ce să vă spun dragă frate, ar fi nu numai păcat să beai și beai și să nu te mai oprești, ci și doar cu gândul fiind la băutură, e păcat. Nu numai în zilele noastre, dar în toate timpurile ar fi fost bine și e bine de lăsat patima băuturii. Puțini înțeleg aceasta și mulți îmbrățișează calea ce duce la pieire. Și dacă dvs aveți astfel de problemă și v-ați hotărât să vă lepădați de patimă, să vă fie cu Doamne ajută și să vă întăriți în credință, fiind exemplu celor din jur. Patriot a fi: înseamnă a-ți iubi și apăra țara, a o proteja și lucra spre binele pentru ea. Ca să fii un adevărat patriot, trebuie să fii o persoană dreaptă, dar și cu cuget și discerământ. Deci nu un patriot fanat, care ucide și calcă pe alții în picioare, dar unul cu o credință dreaptă, convingeri bine determinate și bune și cu virtuți frumoase înzestrat, ca: curajul, devotamentul, onestitatea, mărinimia, ascultarea. Dacă le păstrezi pe toape aceste calități intacte, atunci, chiar cu o conducere proastă știi să iei decizii corecte și frumoase, bineplăcute lui Dumnezeu. Iată un exemplu duhovnicesc, care s-ar potrivi atitudinii unui adevărat patriot, cum din lucru rău, îl poate face bun: ”Un monah trăia de mult în pustie. Și auzind că venise pe acolo un alt pustnic încercând să-și facă un bordei, acest monah îi dă o chilie de-a lui, căci el avea mai multe. Deci, cel venit l-a mulțumit din suflet și a început să sălășluiască în el. Peste un timp, a început să vină multă lume la coliba celui de-al doilea, căci ducea o viață duhovnicească frumoasă. Și, cel mai bătrân monah, din invidie, trimite pe ucenicul său să-i spună ca să lepede coliba, căci starețul său are nevoie de ea. Ucenicul, ducându-se îl întreabă ce mai face, că bătrânul său la trimis să-l întrebe cum o duce. Pustnicul îi spune că s-a c-am îmbolnăvit, dar prin rugăciunile bunului monah se va îndrepta. Și se gândea astfel: iată câtă bunătate și cercetare are bunul meu monah, căci se îngrijește de mine, după tot binele ce mi-a făcut, nu eu păcătosul mă duc la el ca să-i mulțumesc! Într-o zi, crăpându-i răbdarea, bătrânul monah și-a luat toiagul și sa dus plin de furie să-l scoată el însuși afară. Când ajungea la colibă, celălalt monah îl vedea dedeparte și alergă înainte făcându-i o metanie până-n pământ mulțumindu-i. Astfel a fost smerit și monahul bătrân și l-au umplut lacrimile și căința, și ucenicul a pus în practică învățăturile sfinte și monahul cu pricina și-a păstat pacea și umilința”. Câți din noi astăzi facem așa, din rău să facem bine, ori dintr-o bârfă o vorbă de mângâiere?! Dacă am urma și noi faptele bune, atunci vom fi și buni creștini, cetățeni, patrioți. Cât despre soartă, ucigași: vă spun un lucru doar, Dumnezeu ne-a lăsat libera alegere și tot ceea ce ni se întâmplă, chiar și de influețează Domnul, se face numai cu-n singur scop: mântuirea noastră. În rest, răul și omuciderile e mâna omului căzut din bine căruia îi place persistarea-n întuneric, dar chiar și atunci mai avem o șansă: pocăința sinceră și lepădarea de păcate – calea care duce iar la Domnul! Așa că v-aș îndemna la mai multă lectură duhovnicească, ca să vi se întărească convingerile creștine și dispară incertitudinile!

”Cine vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea zilnic și să mă urmeze.”

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie