Sărut mâna părinte! Am 3 ani de când merg la biserică, în primul an părinţi mei nu mă lăsau nu le convenea că port fustă lungă că îmi acopăr capul că mă spovedeam prea des, că nu mai lipseam de la nici o slujbă, aveam numai certuri cu ei într-o zi mi-a spus dacă ies din casă şi merg la biserică să nu ma mai întorc înapoi… dar pentru mine nu conta aveam în mine o dragoste pentru biserică parcă eram într-o lume în care există numai biserică nu mai conta nimic pentru mine… după un timp au văzut că nu au ce să-mi mai facă s-au liniştit acum nu îmi mai spun nimic sunt de acord cu tot ce fac… dar eu m-am schimbat… din rânduială Dumnezeiască mi-am găsit un duhovnic care pune foarte mult accent pe ascultare, şi legătura foarte strânsă, mă sună zilnic să mă cerceteze, îl sunam să iau binecuvântre aproape pentru orice lucru, suntem vre-o 20 de ucenici care ţinem legătura suntem ca fraţii ne sunăm zilnic, mâncăm împreună ne vizităm între noi, în fiecare vinere ne întâlnim şi mergem împreună cu duhovnicul într-o poieniţă şi ne vorbim de sfinţi părinţi. Dar problema sunt eu, nu mai am dragostea pe care o aveam la început… numai pot face faţă, am început să cârtesc, nu mai ştiu ce să fac sunt hotărâtă a renunţa. Vă rog să mă ajutaţi chiar am nevoie, blagosloviţi şi iertaţi, scuzaţi greşelile… Mai am o întrebare, fratele meu se căsătoreşte pe 11 septembreie din păcate nu face nunta creştină şi duhovnicul meu nu mă lasă dacă merg, ce să mă fac? Îmi spune că nu sunt întărită în credinţă şi pot să cad foarte uşor. Iertaţi.