Bună seara! Vă rog să mă ajutaţi cu un sfat părintesc! Am 22 de ani şi am început o relaţie acum un an. Băiatul cu care am început să vorbesc avea tot ce eu îmi doream (dorinţa de a avea o familie încă de tânăr, de a munci, vorbea frumos, respectuos, după puţin timp se descurca singur, trăind în chirie, era dispus să se lase de fumat, ştiind că mă deranjează, spunea că nu bea). Pentru mine a contat foarte mult să aud asta, fiind o fată foarte liniştită, pentru a începe o relaţie. Totul a mers bine timp de vreo 3 luni, după care a început să-mi povestească din trecutul lui: juca la aparate, începuse să bea sau mai bine zis, să-şi arate adevărata faţă. Eu lucrez la recepţia unui hotel, fac o muncă cinstită, dar gelozia îl face să mă acuze mereu, să-mi vorbească urât. Am încercat mereu să-l ajut, deoarece mi-a zis că-şi doreste lucrul acesta, să scape de vicii… Am reuşit să-l îndepărtez de băutură şi jocuri, dar acum mă acuză că l-am distrus, deoarece crede că-l înşel… De mai bine de jumatate de an mă avertizează că o să-şi ia viaţa… Simt că nu mai am putere să-l ajut, oricât de mult aş vrea… Doar rugăciunile mă mai liniştesc. Nu vreau să ajungă la aceasta, dar nici nu mai pot continua aşa… Îmi vorbeşte urât, mă jigneşte, mă acuză de lucruri pe care nu le fac… Deşi ţin la el, pentru că i-am văzut rar şi faţa cea bună, care are nevoie de dragoste, răbdare şi înţelegere, nu mai pot continua aşa… Deoarece nu-l pot schimba, nu mă văd având o familie fericită cu el… Am încercat să vorbesc cu surorile lui mai mari, nu le interesează… Tot ce ştiu e că are nevoie de ajutor şi nu ştiu, ce să mai fac?! Am văzut că eu n-am nici o putere… Mă gândeam să merg la bunicii lui, deoarece mama lui este moartă, iar tatăl nu este aici, să vorbească cu un preot… Nu ştiu dacă aş face bine, deoarece sunt în vârstă şi mă gândesc că i-aş supăra… Acum câteva luni am ajuns să sun la poliţie şi la ambulanţă, deoarece eram la muncă şi el îmi zicea la telefon, în miezul nopţii, că se omoară şi că s-a tăiat pe mâini… Am trăit cele mai urâte clipe! Mă îngrozește gândul că ar putea să-şi ia viaţa! Am încercat să-l apropii de Dumnezeu, i-am propus să ne rugăm împreună, i-am dat cărţi de rugăciuni, dar refuză… Ce trebuie să fac? Vă mulţumesc anticipat, din tot sufletul!