Rânduieli

Eh, la ce îi va mai folosi ei dacă nu se va îngriji de curăția sufletului. Să nu se mai îngrijească de vămile de dincolo pentru că nu va fi chiar așa. Iată și afecțiunea pe care o aduce oamenilor această învățătură suplimentară Bisericii. Să nu își irosească timpul în deșert ci să se grăbească spre a se curăți sufletește. Spuneții așa: Că și dacă va face toate ce aude: „De la babe citire” nu îi va folosi dacă nu va avea sufletul curat. În primul rând să lase credința în nimic și să creadă în Domnul mai mult. Să se roage pentru întoarcerea fiilor ei la adevăr și să ceară de la Domnul iertare că nu le-a semănat grăuntele adevărului ci a lăsat pământul în semănarea neghinei. Din partea mea pentru ea: „un sincer îmi pare rău” că pierde timpul cu credința în scăparea de vămi. De va continua pe această cale va ajunge să fie sortită pieirii chiar și cu credința în niște vămi care par doar superficiale pentru a reda doar unele simboluri minții omenești. Desigur că învăţătura despre vămi este învăţătura Bisericii. Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeste despre ele atunci când zice despre crestini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri (Efeseni 6, 12). Dar trebuie să înțelegem că scopul omului este nu de a se îngriji de mita pe care trebuie să o gătească pe această cale și prin aceasta să uite de credința pe care trebuie să o trăiască. Este foarte dureros că oamenii nu înțeleg că învățătura despre vămile văzduhului a fost dată pentru a reda unele idei despre cele de dincolo și nu cum să faci să treci mai ușor sau să scapi de ele. Îmi amintesc cum citisem întrun caz în care se povestea că Sfântul Atanasie cel Mare odată, la apropierea ceasului al nouălea, după ce Sf. Antonie a început să se roage înainte de a mânca, a fost numaidecât răpit de Duhul, și ridicat de îngeri la cer. Dracii văzduhului s-au împotrivit urcușului lui: îngerii, opunându-se, au cerut să le facă cunoscute pricinile împotrivirii lor, căci Sf. Antonie nu avea nici un păcat. Dracii s-au străduit să facă cunoscute păcatele săvârșite de el chiar de la naștere; dar îngerii au închis gurile defăimătorilor, spunându-le că nu trebuie să numere păcatele de la naștere, care fuseseră deja șterse prin harul lui Hristos; ci să spună ei -dacă cunosc vreunul – păcatele pe care le-a săvârșit el după ce a intrat în monahism și și-a închinat viaţa lui Dumnezeu. În osândirile pe care le-au făcut, dracii au rostit multe minciuni nerușinate; dar fiindcă defăimătorilor le-a lipsit temeiul, cale liberă s-a deschis înaintea lui Antonie. Îndată ce și-a venit în sine, a văzut că se afla în același loc unde stătuse pentru rugăciune. Uitând de mâncare, a petrecut întreaga noapte în lacrimi și suspine, cugetând la mulţimea de vrăjmași ai omului, la războiul împotriva unei oști ca aceea, la greutatea drumului prin văzduh, către rai, și la cuvintele Apostolului care zice: Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12; Efeseni 2, 2). Deci Sfântul Antonie nu a primit liberare de drum pentru că s-a îngrijit de scăpare de vămi ci pentru că și-a încredințat viața lui Dumnezeu și a petrecut în sfințenie. Așa să procedăm toți întru Domnul și să nu prefacem credința în vămi în dogmă de bază a credinței căci ne va fi spre pierzanie.

Așa să ne ajute Dumnezeu.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie