viața

0
0

Sărut mâna Părinte! Vă mulțumesc pentru răspunsul Sfinției voastre legat de relația duhovnic-ucenic. Încerc să-mi leg inima mai mult de Hristos, dar având vârsta de 33 de ani și fiind fără familie și cu probleme sufletești foarte apăsătoare m-am gândit de foarte multe ori să intru în mine. În viața mea au fost foarte multe evenimente neplăcute: tatăl meu a murit într-un accident când aveam 6 ani, mama datorită faptului traumatizată fiind o maltrata pe sora mea în fața mea, iar sora mea la rându-i se purta foarte agresiv cu mine. Din copilărie nu am știut ce înseamnă dragostea părintească. Am trăit departe și de biserică, neînvățându-mă nimeni cât e de important să te împărtășești cu Hristos. În școală nu am făcut religie fiind expusă la alte păcate. La vârsta de 27 de ani cu sufletul slăbănogit de păcate și traume nemaiputând să lupt cu gândul sinuciderii am întâlnit acel ieromonah care cumva a înțeles suferința mea. Vă întreb: mai are rost să rămân în lume lângă mama și sora mea care nu m-au înțeles niciodată tratându-mă mai mereu agresiv, sau ar fi mai bine să acced la viața monahala? Pentru familie simt că e deja c-am târziu și după legatură mea afectivă cu un om curat sufletește mi-e greu să mă mai apropii de cineva care cu siguranță nu ar înțelege starea sufletului meu și eu am obosit deja, nu mă văd în stare să mai accept pe cineva în viața mea după foarte multe dezamăgiri. Mulțumesc! Doamne ajută!

  • Dragan Diana a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună ziua. Din principiu aș vrea să vă rog să scriți cuvintele întregi, căci uneori ne e dificil să intuim ce aveați în vedere, deci să nu mai scriți prescurtat. Acum să revenim la cele ce vă frământă. Dacă v-ar putea consola cât de puțin ceea ce vă voi spune, atunci sper că veți înțelege mai bine lucrurile și vă veți deschide mai mult orizontul. Dacă ai lua aproximativ fiecare persoană în parte (din mulțimea pe care eu însumi o cunosc), oricine din noi a trecut sau trece prin viață o dramă, șoc, suferințe, boli, nevoi, greutăți etc. Și noi creștinii știm: că cine e orfan, ori lipsit de dragostea părintească avem ceva mult mai mult și suprem – pe Tatăl ceresc, și pe Maica Domnului – mama milei, blândeței, dragostei tuturor și pe Domnul nostru Iisus Hristos! Deci ce nu s-ar întâmpla: singuri nu suntem niciodată! Și Domnul la nimeni nu dă suferințe, dureri, cruce, ispită mai mare decât o poate duce. Deci de ați trecut prin atâtea și ați răbdat, nu vă pierdeți plata ce vă așteaptă în ceruri, căzând în deznădejde și plângăndu-vă de milă (nu zic în sensul rău al cuvântului), dar întăriți-vă și mai mult în credință și aduceți în suflet prin rugăciune pacea și fericirea pe care o dă Domnul celor smeriți și ascultători. Cât despre cinul monahal pe care vreți să-l îmbrăcați, eu cred că ar fi bine să mergeți la o mănăstire de femei și să vorbiți-spovăduiți cu o stareță, soră înduhovnicită despre cele a monahiei. Astfel veți vedea mai limpede lucrurile și ce presupune viața monahală. Despre mamă și soră, eu cred că trebuie să le iertați din inimă și să vă cereți una alteia iertare și cu pace, dragoste să rămâneți toate în suflet. Căci precum ierți așa ți se va ierta!

Frumos a spus și părintele nostru Arsenie Boca: ”Tot ce am dat – am câștigat, iar ce n-am dat – am pierdut!” Așa că să fim datori numai cu dragostea unul față de altul și pacea Domnului va veni peste noi.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.