Nedumerire. Probleme cu o tânără

Bine v-am găsit dragi şi cinstiţi părinţi. Iată care este problema pe care o expun şi care naşte o dificilă întrebare: Astă vară, un prieten de-al meu urma să meargă până la Cluj să o cunoască în mod direct pe o fată cu care ajunsese să ia legătura pe internet prin intermediul unui site de socializare. Mi-a propus şi mie să-l însoţesc, ceea ce am şi făcut. Întrucât ea este nevăzătoare, la fel ca şi mine dealtfel, ea a venit la acea întrevedere împreună cu o colegă de-a ei cu care eu m-am împrietenit repede, mai ales că am descoperit că avem preocupări oarecum comune, adică network marketing-ul, literatura motivaţională şi cercetarea întru cele SFINTE. Această tânără despre care relatez acum este însă mai mică decât mine cu aproape 16 ani. după ce ne-am întors acasă a urmat să ţinem fiecare legătura în felul său cu fetele pe care le cunoscuserăm în timpul acelui sfârşit de săptămână. În cazul meu, corespondenţa a devenit aproape sporadică până prin august când am început să purtăm un dialog la un mai scurt interval de timp. Pe 25 septembrie când eu mă aflam la un seminar organizat la sala palatului de către Forever living products România, ea-mi scrise un mesaj prin care-şi anunţă faptul că se află şi ea la Bucureşti la un curs în domeniul asigurărilor. Şi tot scriindu-ne noi mesaje pe finalul seminarului la care mă aflam, ea-mi spuse că ar interesa-o să-şi caute potenţiali colaboratori şi să-şi deschidă punct de lucru şi la Bacău, unde locuiesc eu, fapt ce m-a determinat să o invit pentru a ne consfătui şi a ne motiva reciproc spre a avea rezultate bune în activitatea pe care fiecare dintre noi şi-a propus să o desfăşoare. Urma deci, să punem treburile la punct, dar şi să citim spre a căuta să dobândim ceva mai multe abilităţi de comunicare.. Nu a fost aşa, deoarece evenimentele au luat o turnură prea puţin aşteptată de mine, care nici o clipă nu m-am gândit la faptul că tocmai ea ar comite asemenea greşeli şi că şi pe mine m-ar atrage într-o posibilă cursă. Prin urmare, pe 8 octombrie, când m-am întors de la un fost coleg care locuieşte în apropiere de Ilva Mică, ne-am întâlnit în tren, aşa cum plănuiserăm, în ideea ca sâmbătă să fie şi ea la prezentarea legată de sănătate pe care i-am propus să o urmărească. Am ajuns la mine acasă, i-am făcut cunoştinţă cu părinţii mei, iar mai apoi, deşi ea nu cunoştea oraşul, totuşi am ieşit la o mică plimbare, apoi ne-am întors. Peste noapte, eu am avut un vis neobişnuit de straniu, …text cenzurat… Cu toate că nu mă mai puteam stăpâni, mă întrebam: DOAMNE, DUMNEZEULE, Oare ce anume are ea de gând cu mine? Seara, …text cenzurat…, că în următoarea zi, duminică, urma să mergem să ne spovedim şi să cerem sfat cu privire la potenţiala cununie pe care cică ea o dorea deşi, studentă la teologie fiind, ea ştia clar că biserica noastră nu este de acord cu căsătoria între cei cu diferenţe mari de vârstă. Întrucât nu a primit sfat în această privinţă, ea s-a cam revoltat şi nu s-a prea simţit la largul ei, probabil din această cauză. În următoarea zi, aveam să mergem la prietenul acela al meu să-i dea ea ceva cărţi, dar, pentru că, necunoscând bine nici zona în care locuiesc şi pentru că voia să ajungem la timp, ea se grăbea teribil de tare şi nu-mi mai asculta indicaţiile privind direcţia de mers şi iată că au şi început să-şi facă apariţia norii negri pe cerul acelei relaţii pe care cică ea şi-o dorea, dar despre care nu mi-a spus absolut nimic decât după ce s-a produs păcatul curviei. Deja simţeam că toate afirmaţiile ei cum că după mine ea nu mai vrea să primească pe nimeni în viaţa ei în caz de ne despărţim, sau că-i sunt drag, începeau să-şi piardă destul de repede valoarea. Să nu mai lungesc prea mult istorisirea aceasta. În fine, vineri, imediat după sărbătoarea Prea Cuvioasei Maicii noastre PARASCHEVA, urma ca ea să se întoarcă la Cluj, iar eu să plec să-mi vizitez prietena pe care deja o înşelasem şi pe care, din pricina nehotărârii ei provocate fie de problemele locomotorii care o cam făceau să deznădăjduiască şi să dea înapoi, fie de prea multă singurătate pînă să mă cunoască pe mine, fie poate şi din pricină că s-a obişnuit să trăiască legată fiind mai mult de mama ei. În fine, această tânără despre care vorbesc acum, nu s-a putut stăpâni şi fără să-mi dau prea bine seama, m-a provocat să vorbesc anumite lucruri despre prietena mea, dar într-un mod oarecum codificat ca ea să nu priceapă despre cine vorbesc. A început să-mi spună că trebuia să meargă şi ea cu mine acolo şi câte şi mai câte. În fine, ne-am împăcat, iar mai apoi am fost eu la Cluj la ea, unde mă aşteptam să iasă mai urât, dar mulţumiri fie aduse LUI DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI că am primit ajutorul în urma intenselor rugăciuni rostite-n tren în timpul călătoriei. Iniţial am mers atâta drum pentru că aveam să mergem la un seminar regional, însă pentru că ea căuta motive, nu am mai ajuns, ceea ce m-a făcut să simt în mod aproape apăsător că am parcurs acel drum degeaba. După ce m-am întors, războiul a început din nou să-şi facă simţită indezirabila sa prezenţă între noi prin aceea că ea, Laura, mi-a reproşat într-una ba că nu am vrut să-nvăţ să mă orientez prin oraş, ba că nu am vrut cu nici un chip să caut oameni de calitate pentru prietenii şi colaborări, ba că-mi place să stau printre rataţi, iar ea, dacă ar veni din nou la mine ar fi nevoită să-şi petreacă timpul printre toţi golanii şi măgarii cu care eu mă-nsoţesc, ba că nimeni nu va sta să meargă cu mine pe la întâlnirile pe care mi le programez pentru prezentări sau pentru masaj, întrucât eu practic şi această meserie, ba când îi spuneam că n-am fost în stare de nici unele din toate acestea pentru că nu aveam cu cine să le împărtăşesc ea mă acuza cu nonşalanţă de laşitate şi de trândăvie, ba că înjur în cele mai urâte moduri, lucru pe care, iertat să-mi fie că-l spun, la ea l-am observat a fi cu mult mai acerb decât la mine. Eu însă, dacă există ceva care să mă revolte şi nu mă pot abţine de la a rosti cuvinte necenzurate, imediat mă rog DOMNULUI să pună uşă de-ngrădire păcătoaselor mele buze spre a nu mai rosti vorbe de osândă. În urma acestui potop de reproşuri şi acuze, eu am decis să nu o mai sun sub nici o formă. Cu toate acestea, miercuri dimineaţă, am primit pe telefon un mesaj prin care mă anunţa că ar fi fost la medic şi ar fi descoperit în urma unui test de sarcină că acesta este pozitiv, iar eu, deşi ştiam că un asemenea lucru este aproape cu neputinţă pentru că ieşise din perioada de fertilitate, urmînd, cum dealtfel s-a şi întâmplat, să-şi facă apariţia problema lunară. Şi tot vorbind noi iarăşi, ea-mi ceru să-i dau un răspuns cu privire la ceea ce va urma, adică, fie rămânem împreună şi ne căsătorim, fie ea se va-ndrepta către fostul său poate încă actualul ei tovarăş care, după spusele ei, ar fi afirmat că s-ar bucura nespus de mult dacă ea ar avea un copil, şi asta pentru faptul că el nu poate contribui la procreere din cauza unei posibile probleme de sănătate. Tot din spusele fetei rezultă că el, chiar şi după ce a fost o dată din nu ştiu ce motiv înjurat şi ocărât în ultimul hal de către ea, lui nu i-ar păsa un asemenea lucru şi, de atîta dragoste pe care o nutreşte faţă de ea, ar fi în stare să meargă împreună până la capătul lumii. Iată acum întrebarea pe care, ca un nemernic păcătos, o pun către Sfinţiile Voastre: Spuneţi-mi ce să fac în cazul în care în urma acestui act nesăbuit ar rezulta un copil; să o primesc în viaţa mea, sau să-i dau drumul să meargă alături de băiatul de care ea susţine că s-a despărţit şi care o vrea înapoi lângă sine? Am ajuns la concluzia că ea n-a făcut altceva decât să se folosească de mine, iar eu mă simt parcă mai rău decât ultimul gunoi. Am început să cred că mi-am pierdut până şi ultimul dram de demnitate. Marţea trecută, atât de tulburat eram încât până şi la sfânta liturghie fiind, eu nu am avut pic de linişte. Mai aveam un pic şi, de nu-mi impuneam să rămân, pur şi simplu aş fi plecat din Sfânta biserică, iar pe drumul către Cluj, mă rugam LUI DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI să-i împace pe cei doi, iar pentru mine, să rânduiască ceea ce este cu adevărat de folos. Simt că nu pot primi în viaţa şi-n sufletul meu pe cineva care mai mereu vrea scandaluri. Destul mi-a fost să tot aud lucruri urâte fie de la ai mei prin faptul că şi le aruncau reciproc, fie de pe la alţii. Pe bune, nu vreau cu nici un chip aşa ceva lângă mine, mai ales că de fiecare dată când auzeam ceva oribil, imediat îmi spuneam că eu, nici în ruptul capului nu voi face şi nici nu voi permite aşa ceva în viaţa mea, lucru pentru care, spre marea mea ruşine, nu m-am rugat îndeajuns. Vă rog, ajutaţi-mă că simt că nu ştiu ce să fac într-o asemenea situaţie, mai ales că părintele meu duhovnic este de ceva vreme plecat din ţară, iar altcuiva, pur şi simplu îmi este ruşine să-i istorisesc toată povestea aceasta. Sărut dreapta cu respect şi DUMNEZEU să vă dea sănătate deplină şi zile îndelungate.