Bună ziua. Să mă iertaţi, dar dacă fiecare om pe pământ apare cu voia lui Dumnezeu şi suntem copii lui, şi ne iubeşte, de ce ne îndepărtează de la El tocmai atunci când ai nevoie, îl cauţi şi vrei să-l simţi? După o căsătorie nereuşită în care am avut de toate: şi palme, şi beţiile şi distracţiile soţului care ţineau şi 3 seri la rând, nopţi pe care nu le dormea acasă, altă femeie tocmai când eu eram însărciantă. Am divorţat deoarece nu mai vroiam uneori, pur şi simplu, să trăiesc. Tot ce mă oprea erau părinţii, pe care îi iubesc nespus de mult şi în ochii cărora nu mă mai pot uita, după ce le-am adus atâta necaz cu măritatul meu, pe care de la început nu îl acceptau. Au trecut 7 ani de la divorţ şi eu deja am împlinit 30, copii nu am şi tot ce-mi doresc e să întâlnesc omul cu adevărat potrivit, cu care să întemeiez o familie adevărată şi să cunosc împlinirea adevărată. Mult mă rog: încerc şi la icoane şi slujbe: uneori simt că-l iubesc pe Dumnezeu cu adevărat şi rămân în nădejdea lui: trece un timp: văd că nimic nu se mişcă: în cale îmi apar doar căsătoriţi sau nepotriviţi, atunci disper. Atunci simt că neîmplinirea aceasta, a mea, e ca o barieră între mine şi Dumnezeu, fiindcă gândul că vreau în viaţa asta pământească să am, ca şi celelate femei, soţ cu care să împart şi bine şi rău, şi greu şi uşor… Să nasc copii. Mereu îmi ocupă mintea cu asta, mă culc şi mă scol cu acest gând. În plus, cel mai tare mă sfâşie că ştiu că părinţii mei suferă din cauza asta, ei vreau să mă vadă fericită, cu familie. Cu toate că mă rog, nu pot să le aduc băiatul pe care l-ar primi ca pe un fiu deoarece, elimentar nu pot să-l întîlnesc. Şi tot stau şi mă întreb, cum oare Dumnezeu mă mai iubeşte dacă nu-mi dă ceea ce vreau cel mai mult, cu atât mai mult că simt că atunci când dorinţa aceasta ar fi împlinită mi s-ar limpezi mintea şi linişti sufletul şi atunci ar dispărea tot ceea ce îmi stă în calea mea de a mă apropia cu adevărat de Dumnezeu. Îmi cer scuze dar vreau să vă întreb ce-aţi face în locul meu sau ce sfat îmi puteţi da, fiindcă simt că sunt împotmolită şi viaţa nu are sens…
- Ana a întrebat 14 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Bună ziua. Să încep cu începutul: mă doare sufletul nespus pentru dvs, dar nu că nu obțineți ce doriți, dar că nu vă sculați zi de zi în gând cu Domnul și nădejdea în El, și că dragostea pe care ziceți c-o simțiți uneori față de Dumnezeu e condiționată de ceea ce doriți să obțineți de la El 
. Nu așa funcționează dragă soră. Judecățile noastre nu coincid deloc cu cele ale lui Dumnezeu, căci El e Atotvăzător și știutor, vede problema din toate părțile, noi însă suntem limitați și vedem doar într-o direcție și cel mai des în cea care ne convine. Din experiență vă vorbesc, căci m-ați întrebat ce aș face: am ajuns și eu într-o situație grea, similară cu a dvs și sufeream, dar eram conștient că se întâmpla asta cu mine pentru păcatele mele și erorile comise. Și când am devenit indiferent la tot și nu-mi doream nimic, doar ca Domnul să mă ierte și ajute zilnic, atunci a venit în viața mea ceea la care nici nu-mi permiteam să visez, căci eram conștient că nu merit. Iată unde e dragostea lui Dumnezeu! De ce dar dvs îi faceți reproșuri, dacă nu v-ați predat Voii Lui, nu a-ți adus pocăință pentru păcate, în plus încă vă mai înfârnați dorind și pretenzând ceva?! Pocăință căci divorțul e păcat și poate n-ați făcut răbdare destulă, căci trebuia s-o faceți, doar singură v-ați ales soțul, necătând la cele spuse de părinți. Aveți multă mândrie, căci căutați dezvinovățiri în toate, izolându-vă pe sine însuși într-o latură pozitivă, (toți îs vinovați, până și Dumnezeu că nu vă dă ceea ce visează orice femeie, numai dvs inocentă), când din contra trebuie să sesizați păcătoșenia dvs, doar așa se smerește sufletul. Și înfârnare – nu vedeți mai mult decât e sub nasul dvs, nu pătrundeți probema mai adânc și nu realizați cine are vina-n toate. E ușor a da vina pe cineva, iată s-o găsești mereu în sine e mai greu! Vă spun acestea nu spre osândire, ori judecată, dar încerc să analizez toate dintr-o parte și să vă trezesc buna conștiință, fără nici o supărare. Ar fi bine să mergeți la un duhovnic să vă mărturisiți și să aduceți mulțumire Domnului în toate! Iată atunci, când veți lepăda cu totul reproșurile și nu vă veți mai dori nimic, decât să stați zilnic smerită în fața lui Dumnzeu, atunci vă vor fi auzite rugăciunile. Nu așa: mă rog până obțin, pe urmă mă apuc de viața de familie și altele. Cu Dumnzeu nu se face târg și scris este: nu ispiti pe Domnul Dumnzeul tău!
Doamne ajută și iertați-mă și pe mine păcătosul.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
