Sărut mâna părinte! A şi eu o întrebare, mă aflu în impas, sunt într-o situaţie când nu ştiu cum să procedez. Sunt căsătorită din luna iulie anul curent, trăim la părinţii soţului împreună şi cu sora lui. Când ne-am căsătorit părintii mei au fost împotrivă, zicându-mi să mai aştept vreun an să trec de anul 3 (sunt studentă la medicină anul 3). Eu n-am fost de acord cu ei şi am făcut cum am vrut, ei n-au venit totuşi la cununie, noi am făcut doar cununia şi înscrierea. Totul parcă a fost bine până acum, deşi mai aveam certuri cu soţul din cauza că nu le spun la ai lui mamă şi tată, şi altele. Pe 4 noiembrie a fost ziua mamei mele, am fost acasă, cu ceartă cu soţul, dar m-a dus el, pe 19 a fost ziua lui tata mi-am dorit să plec acasă dar aici soţul mi-a interzis zicându-mi că dacă mă duc nu mă mai întorc, ne-am certat rău, avem o saptămână numai ne certam, seara vine de la serviciu ne certăm, se întoarce cu spatele şi se culcă dar eu stau şi plâng câte jumăte de noapte neştiind cum să procedez… Știu că dacă mă voi duce mai des acasă parinţii mei mă vor ierta şi îmi va accepta şi soţul, dar el e foarte încăpăţânat, de o vreme nici nu-l mai recunosc, mă insultă. Cu părinţii lui parcă mă împac, dar întotdeauna au pretenţii la mine, deşi mereu mă străduiesc să fac curat, mâncare, să mă comport frumos, deşi vin târziu de la universitate şi am mult de învăţat pe a doua zi. Câteodată vreau să-l părăsesc o vreme, poate atunci va înţelege ce pierde, dar mi-i teamă să nu distrug familia nou formată, doar datoria mea e să păstrez căminul familial. Mă simt singură, decepţionată. De la o vreme simt foarte mult lipsa părinţilor, mai vorbesc cu mama din când în când, nu-i pot spune prin ce trec dar ea simte… Mă rog Domnului să mă lumineze şi să-mi dea răbdare să trec peste toate până la urmă, cred că nu degeaba trec prin toate acestea, Dumnezeu mă pedepseşte pentru păcatele mele… Îmi cer iertare pentru deranj, daţi-mi vă rog un sfat.