mărturisire şi mulţumiri aduse lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor

Bună ziua tuturor şi permite-ţi-mi să fac o mărturisire cu privire la un cadou făcut familiei mele şi o minune a Sfântului Nicolae şi nu numai a lui, căci am chemat în ajutor şi pe Maica Domnului şi toţi Sfinţii, în special a căror icoane le am acasă. Poate unii nu vor considera acest lucru o minune, dar pentru mine este şi i-am mulţumit şi îi mulţumesc în continuare lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Nicolae, Sfântului Ioan Botezătorul şi tuturor Sfinţilor. Nu de mult scrisesem aici despre adolescentul meu de 16 ani şi jumătate cu care nu mă mai înţeleg de loc şi care aveam impresia că îşi pierde credinţa şi îmi era teamă de acest lucru. Problemele cu el au început cam de pe la vârsta de 15 ani. Atunci, la sfaturile unui preot cunoştinţă bună de familie, am început să fac acatistul Sfântului Nicolae. Până atunci nu mă gândisem să-i solicit ajutorul Sfântului. Asta era anul trecut în perioada postului înainte de sărbătoarea Sfântului Nicolae. M-am rugat cu multe lacrimi, dar, greşeala mea, cu nerăbdare, doream să văd atunci o schimbare şi în timp ce mă rugam mă gândeam la acel Vasile din acatistul Sfântului Nicolae care fusese adus înapoi la părinţii săi de chiar ziua Sfântului. Nu s-a întâmplat nimic în ziua sărbătorii, am avut o cădere peste care am trecut cu ajutorul lui Dumnezeu printr-o spovadă imediată şi prin Sfânta Împărtăşanie. Dar să revin, după cum se prezentau lucrurile acum, nu mai aveam speranţe ca al meu băiat să postească, să se spovedească şi să se împărtăşească. Să-i spun eu să facă aceste lucruri, nici nu putea fi vorba. Dar mare şi bun este Dumnezeu. Şi în acest moment am lacrimi de bucurie în ochi. Am continuat să fac acatistul Sfântului Nicolae, dar mai rar, făcând şi alte acatiste şi rugăciuni între timp. I-am cerut ajutorul Maicii Domnului, Sfântului Nicolae, Sfântului Ioan Botezătorul Înaintemergătorul Domnului pe care l-am rugat în mod special să pregătească el calea Domnului spre inima copilului meu şi acum două săptămâni, m-a anunţat ca va posti şi el. M-am bucurat şi l-am încredinţat în continuare Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor şi îngerilor. Dar ispititorul nu a stat şi nu stă degeaba, ci chiar în acea săptămână băiatul meu a fost cumplit, era nervos, vorbea urât cu noi, dar aşa cum m-a sfătuit şi domnul Vitalii, noi părinţii am încercat sa evităm certurile cu el, să ne păstrăm calmul şi răbdarea, atât cât ne-a fost omeneşte posibil şi ne-am rugat în continuare şi vorbeam cu Măicuţa Domnului şi cu Sfinţii spunându-le că eu, că noi nu mai avem nici o putere, nici o influenţă şi să aibă ei grijă de copilul nostru. La sfârşitul săptămânii când ar fi trebuit sa se duca la spovadă nu s-a mai dus motivând ca nu a postit cum trebuie. Cred că şi-a dat seama şi el de felul cum s-a purtat. Eu şi aşa îl iertasem şi mă gândeam că Dumnezeu se va îndura de el poate numai pentru faptul că a postit numai cu mâncare, căci este o jertfă mare pentru el să nu mănânce carne sau măcar să bea lapte sau să mănânce brânză, având în vedere că are cam 1.90 m înălţime şi are arderile puternice şi consumă multă energie. A început săptămâna următoare şi lucrurile au început să se mai liniştească şi sâmbăta înainte de a pleca la spovadă şi-a cerut iertare de la mine şi a stat să-l sărut pe frunte şi să-l mângâi, pot să spun ca i-a făcut bine acest lucru. Înainte de a ajunge la biserică m-a sunat şi m-a întrebat de tati, cu el nu se întâlnise căci nu venise încă de la serviciu, dar i-am zis să vină înapoi acasă să-i dau nişte bani pentru biserică, pentru ca uitasem şi aşa a aranjat Dumnezeu că s-a întâlnit şi cu tatăl lui de la care şi-a cerut iertare. Mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor, căci nu credeam să-l mai aud vreodată că-şi cere iertare de la noi. Şi aşa s-a spovedit şi a doua zi în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae s-a împărtăşit. De aceea am spus şi spun că este un cadou al Sfântului Nicolae pentru noi, căci a fost în ajunul sărbătorii sale şi un semn din partea lui ca rugăciunile şi lacrimile mamei nu s-au pierdut, dar în acelaşi timp şi o lecţie de răbdare şi nădejde, mai ales că aceste gânduri mi-au venit seara la vecernia şi acatistul în cinstea Sfântului Nicolae, stând la slujbă chiar înaintea icoanei sale. Am plâns şi am mulţumit lui Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii şi seara am plâns şi mulţumit Sfântului Nicolae pentru ajutorul dat. Dar au fost lacrimi de bucurie. Ştiu că lupta nu s-a sfârşit, în continuare post şi rugăciune, răbdare, nădejde şi credinţă. La el cred că a fost un întreg război nevăzut, pentru ca simţeam că parcă ochii , mintea, inima îi erau legate să nu vadă adevărul, să nu-l mai recunoască şi cred că încă mai sunt legate (spiritual vorbind), având in vedere în special comportamentul lui din momentul în care s-a hotărât să postească . Atunci, l-am încredinţat spre grijă şi apărare cerului pentru că noi ca părinţi nu mai aveam nici o putere şi nu ne mai “luptam” pe faţă cu copilul ci înarmaţi cu cele mai puternice arme, post şi rugăciune. Mă rog bunului Dumnezeu, Măicuţii Domnului, Sfântului Nicolae, Sfântului Ioan Botezătorul şi tuturor Sfinţilor ca să-l îndrepte pe calea cea bună care duce la mântuirea sufletului. Îmi cer iertare că am scris prea mult şi sper să nu fi plictisit, dar am scris din prea plinul inimii de bucurie şi ca mărturie că Dumnezeu şi Măicuţa Domnului prin Sfinţii Săi nu ne lasă când ne rugăm cu nădejde şi credinţă, dar să avem răbdare, nu să fim nerăbdători cum am fost eu. Poate unora nu li se va părea mare lucru ce am povestit eu aici, dar pentru mine a fost, mai ales că hotărărea de a posti, de a se spovedi şi împărtăşi a venit de la el, de la băiatul adolescent, intr-o vreme când credeam că renunţă. Cred Doamne, ajută necredinţei mele.