Viaţă de familie

Bună seara părinte. Am citit unele răspunsuri pe care le-aţi oferit celor ce au avut nevoie de ele şi cred că ați putea să mă ajutați şi pe mine în necazul meu. Sunt căsătorită deja de 6 ani şi avem două fetiţe. Pînă la moment nu avem o locuinţă proprie, patru ani am locuit la gazdă. De aproximativ doi ani locuim împreună cu părinţii soţului meu. Nici unul din noi nu ne tragem din familii bogate, de aceea avem doar ceea ce cîştigăm. Mai rău este că după puţin timp de la nunta noastră (mai concret jumătate de an) fratele soţului a fost judecat şi condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol. Şi de atunci s-a început calvarul. Aproape tot ce cîştiga soţul \”ducea\” pentru ca cumva să-şi salveze fratele. Eu o singură dată, la început, am îndrăznit să-i reproşez că ar trebui mai întîi să se gîndească că avem copil mic de care trebuie să îngrijim, iar după aceasta să-l ajute pe fratele său, la care mi-a răspuns că copilul e mic şi nimic nu înţelege, iar fratele său este închis şi el are nevoie de ajutor. Să fiu sinceră, niciodată nu am fost împotrivă ca să-şi ajute fratele, pur şi simplu eu am înţeles că nu are rost o asemenea jertfă, dat fiind faptul că cinci ani la rînd (pînă cînd s-au terminat banii) tot a schimbat avocaţii şi a cheltuit bani cu nemiluita pentru ca să-l scoată, dar totul rămînea doar la nivel de promisiuni, el fiind practic doar minţit. Pe de altă parte, (ţinînd cont de faptul că eu patru ani la rînd nu am lucrat, deoarece am născut copiii la un interval de doi ani) acasă foarte rar aducea bani, practic doar pentru achitarea serviciilor comunale. Cînd şi ceream pentru a cumpăra ceva la copii, îmi spunea că nu are. Am avut marele noroc că am fos ajutată de părinţii mei, pe are i-am rugat mult să mă ajute să-mi fac doctoratul, şi, respectiv, din banii pe care mi-i dădeau eu îmi îngrijeam şi copilaşii. Plus la toate, anturajul în care a nimerit după ce ne-am căsătorit (colectivul de muncă) l-au schimbat radical. Fiind întotdeauna în compania \”oamenilor bogaţi\” s-a obişnuit repede cu viaţa lor uşoară şi fără lipsuri. Respectiv, a început să mănînce prin restaurante şi venind acasă cerea bucate alese, în timp ce nu aducea nimic (şi aici fiind susţinută de părinţii mei). A început să cheltuie sume enorme pe îmbrăcăminte şi încălţăminte, în timp ce pentru copii nici pentru ciorapi nu puteam scoate dn el. În ultimii ani, însă şi mai rău este. Avînd mari probleme cu banii, cu datoriile mai nimic nu suportă să-i ceri să facă sau să dea. Fiind din firea lui orgolios şi mîndru, nu poate liniştit să primească nici o observaţie şi nici un sfat. Eu am încetat demult să mai vorbesc cu el sincer, să-mi destăinui gîndurile, practic trăim ca vecinii. Dar mai dureros este că acum cînd pot şi eu să cîştig şi să îngrijesc mai bine de copilaşii mei el întotdeauna îmi cere bani. Dacă îi dau, de întors nu întoarce, pentru cele necesare în casă nimic nu dă şi, respectiv, eu sunt nevoită că caut să împrumut. Dacă nu-i dau, face scandal ajungînd chiar la aceea că mă alungă. Sunt nevoită astfel să ascund banii numai pentru ca să-mi ajungă de la o lună la alta. Acest fapt îl irită şi mai mult şi practic întotdeauna mă acuză că eu îl mint, că ascund banii şi tot aşa. Sinceră să fiu, îmi este milă de el şi de multe ori îl ajut cu ce pot, însă din păcate niciodată nu este recunoscător. Eu nici nu aştept mare mulţămire, dar nu ştiu cum se primeşte că de cîte ori îi dau sume mari de bani (adesea i le împrumut de la cunoscuti, rude), practic întotdeauna după aceasta încep furiile şi certurile, mă ameninţă că mă omoară, că o să mă găsească cineva pe undeva prin cîmpuri. De la început treceam uşor peste asemenea cuvinte, însă în ultimul timp tot mai mult îmi fac griji şi mi-e frică. Copiii deja sunt speriaţi, la orice apropiere a soţului (poate în joacă) de mine ei îl roagă să nu mă bată (ce-i drept m-a lovit doar de cîteva ori). Ulima dată cînd ne-am certat a fost la sfîrşitul verii. Atunci i-am refuzat să-i împrumut bani de la o rudă de a mea şi s-a înfuriat la culme că mama soacră a fost nevoită să stea lîngă noi o zi întreagă pentru ca să nu mă bată. Poate de împrumutat i-aş fi împrumutat atunci, însă i-am împrumutat primăvara 750 de euro pe două luni şi el nu întoarse nimic, şi nici nu ştiu cînd va întoarce (în general, este rău de datorie). În urma acelor certuri am mers la Biserică la părinte. După cum era şi de aşteptat, părintele m-a îndrumat să mă rog pentru fericire şi linişte în familie şi să merg regulat la Biserică şi nici într-un caz să nu plec din familie. Desigur, am început să mă rog şi mai mult şi mă bucur mult de ajutorul Domnului, însă eu nu ştiu cum să procedez mai departe – îmi este frică de el, nu am nici un ajutor din partea lui, dimpotrivă adesea mă ameninţă că îmi va distruge lucrurile mele (am doar un calculator vechi cu ajutorul căruia cîştig pentru existenţă şi o mașină de spălat automat pe care am reușit să o cumpăr recent), că mă va omorî, este împotrivă ca eu să merg la părinţii mei, dar adesea mă impune să le cer bani; este indiferent ce îmbracă copii, ce încalţă, ce mănîncă, în schimb întotdeauna vine cu reproşuri că eu nu ştiu să-i educ, eu nu am grijă de ei. Eu nu știu, nu văd nici un viitor alături de el, dar în același timp îmi este frică să plec pentru ca să cresc și să educ singură copiii. Ceea ce mă frămîntă mai mult este că vreau să ştiu unde şi cît trebuie să rabd, şi, respectiv, ce şi cînd trebuie să schimb. Adesea mă rog Maicii Domnului să mă ajute să înţeleg ce urmează de făcut. Sper ca acest ajutor de sus să vină prin răspunsul mult aşteptat de la părinte.