Fără nici o îndoială, tinerii şi copii din ziua de azi au o tot mai puţină credinţă. Iar pentru acesta nu sunt ei însuşi responsabili. Cea mai mare parte de vină ne aparţine nouă, celor maturi. Ne-am pierdut noi înşine orientarea duhovnicească şi, cum era de aşteptat, am pierdut şi adevărata, ”după Dumnezeu”, educaţie a copiilor noştri. Şi e foarte dureros acest lucru, că deşi acum când nu suntem prigoniţi pentru credinţă, când putem liber să o mărturisim, o facem tot mai puţin. Şi cu atât mai puţin ne creştem copiii în această credinţă. O mare responsabilitate pentru părinţi este aceea de a insufla copiilor lor, încă din frageda copilărie, credinţa în Dumnezeu. Cel mai bun mediu pentru sădirea credinţei în Dumnezeu este sufletul copilului. Dacă nu este educat copilul de mic să creadă în Dumnezeu, să se roage Lui Dumnezeu, să se spovedească, să meargă la biserică, să se împărtăşească etc., când creşte mare este foarte greu sau devine imposibil. O mulţime de oameni se plâng de copiii lor când ajung mari, că nu-i ascultă, ca fac numai rele. După cum îngrijeşti de o plantă să crească mare şi să dea rod, tot aşa trebuie să îngrijim şi de un copil pentru a da rod cât mai bogat mai târziu. Nu este suficientă îngrijirea trupească (îmbrăcăminte şi mâncare la care cel mai des se limitează mulţi în ziua de azi), deoarece acestea nu-l formează şi nu-l modelează în viaţă, ci mai importantă este îngrijirea sufletească, deoarece aceasta este veşnică, aceasta îi dă bunătate, dragoste, milă şi toate virtuţile. Dacă s-ar face o educaţie religioasă atât în familie, cât şi la şcoală, omenirea ar avea mult de câştigat: s-ar reduce suferinţa şi păcatele din lume, s-ar prelungi viaţa acestei lumi. Ca părinţi ar trebui nu numai să-i învăţăm nu numai ce trebuie să facă copii, dar trebuie să facem împreună cu ei, să fim un exemplu viu. Să îngenunchem împreună cu ei în faţa icoanei la rugăciune, să-i luăm de mână şi să mergem împreună la biserica, să ne ferim a vorbi orice cuvânt rău, a face orice gest necontrolat, pentru că ei ne copiază întocmai. Iar despre faptul că cineva îl ia în derâdere pentru purtarea acestor obiecte încercaţi să-i lămuriţi că permanent va trebui în viaţă să alegă cui vrea să fie plăcut: oamenilor sau Domnului. Căci de această alegerea va depinde şi mântuirea sufletului său. „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” (Luca 9.26)
Prin iubire, răbdare, propriul exemplu de adevărat creștin – se cultivă copiilor trăirea duhovnicească. Doamne ajută în această grea misiune – de a fi părinte.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie