Mă simt folosită

Părinte, eu am să trec la subiect! Eu cânt la petreceri, cu asta îmi câştig un ban, deoarece din salariul de 1500 lei abia de mă pot mişca, eu ştiu că e un păcat cântatul la nunţi, eu îl mărturisesc păcatul de fiecare dată când merg la mărturisire. Problema mea e următoarea, prietenii care îi am, mă folosesc şi chestia asta mă doare enorm, au vreo problema de tip financiar apelează la mine, atât de frumos se comportă cu mine, mă sună, mă caută până îi ajut să iasă din problemă apoi uită de mine, şi iar îşi aduc aminte numai când au nevoie de bani, uneori se întâmplă să stau singură acasă şi să-mi fie trist, nimeni nu-mi deschide uşa, nu se interesează de mine… nu mi-i greu să-i ajut, chiar mă doare să-i văd necăjiţi ştiind că şi eu am fost la rândul meu mai rău ca ei până m-am pus cât de cât pe picioarele mele. Dar ajung în zile când şi la mine se termină banii şi deja mă gândesc am împrumutat la cutare, la cutare şi încep să-i cer, necazul vine atunci când trebuie să mi se întoarcă ceea ce-i al meu, deoarece persoana în cauză îmi promite că îmi întoarce banii pe data cutare, luna cutare, crede-mă nu te îndoi de mine, doar mă cunoşti prietenim de câţiva ani, ajută-mă!!! că nu are cine!!! cum le sun să le spun că îmi trebuiesc banii gata e tragedie, parcă aş cere ceva ce nu-mi aparţine, caută scuze să-i mai aştept, dar eu nu pot să-i aştept şi pur şi simplu le spun …Când aţi avut nevoie v-am ajutat, acum eu trebuie sa cerseşc banii mei de la voi, vă rog nu mă faceţi să-mi pară rău că v-am ajutat! Ei se supără şi îmi spun: ce fel de om eşti tu? Faci un bine apoi aştepti ca lumea să se închine la tine, aşteaptă că o să ţii dăm. Şi se primeşte un fel de ceartă, mi se întorc banii cu chiu şi vai, apoi toată prietenia se duce…, se primeşte că am fost bună cât au avut nevoie, dar pe urmă lasă că n-oi mai ajunge la tine. Recent am ajutat un prieten cu bani, ba de contract, ba de achitat gazda şi tot aşa puţin câte puţin s-au adunat 5000 lei, ştiam că nu are de unde, e necăjit, până la urmă am ajuns la înţelegerea că eu merg în tabară pe vacanţa de vară să lucrez 3 luni, când mă întorc în septembrie o să am nevoie de ei, fii bun, munceşte vara şi mii întorci. Da, a fost de acord, părinte a venit vremea să-i cer, numai îmi amintesc şi îmi vine să urlu, îl sun şi nu dorea să discute cu mine, nu-mi răspundea la apeluri la nimic, mă scotea din sărite, l-am numit cu cuvinte” boule, magarule” nu ţi-i ruşine…, numai atunci se simţea jignit, m-a telefonat şi mi-a spus. Eu n-am bani de unde să-ţi dau, ce vrei, eu nu ţi-am băgat mâna în buzunar, tu mi iai dat, altă dată să ştii cui să-i împrumuţi şi cui nu, şi în primul rând nu poţi dovedi nimănui că mi-ai dat bani pentru că tu trebuia să iai ceva în schimb de la mine. Părinte, mi se învârtea pământul sub picioare, mai ales că el e fostul meu prieten, am ţinut tare la el, el însă s-a întâlnit cu mine ca s-o poată uita pe fosta lui prietenă, un fel de joc murdar, după ce m-am ataşat de el, mi-a cerut să ne despărţim, am acceptat, chiar fiind despărţiţi şi certaţi îl ajutasem cu ultima sumă care o rotungise la 5000. Mă sunase la miezul nopţii, disperat că îl alungă din colegiu dacă nu achită contractul, să-i dau bani că se duce să lucreze şi mi-i dă pe toţi, ca o naivă şi care suferea încă după el i-am dat. Acum încă sunt în conflict cu el, nu-mi pot scoate banii, fuge de mine. Eu nu vreau să-i cedez, numai din motivul că mi-a spus că nu mi-a băgat mâna în buzunar şi toate celelalte de care v-am scris. Mă doare, şi mi-i obijduitor pur şi simplu. Nu pot să înţeleg oamenii ăştia de ce sunt atât de răi??? Iertaţi-mă va rog!!!