Sărut mâna, părinte, la mine în casă locuieşte şi mama cu soţul ei de ani buni. Mama este o fire rece şi mai răutăcioasă cu mine. Am îndurat blesteme şi răutăţi de la ea, înjură pe Dumnezeu şi pe Iisus, nu vrea să facă nimic în casă, eu sunt ca o slugă în casă. Am întrebat de ce nu mă ajută şi ea că şi ea locuieşte în casă şi mi-a zis că nu face nimic, că nu e casa ei acum că soţul ei a ieşit la pensie, le-am spus astăzi ca nu îi mai pot ţine, că am şi eu familie şi copilul a crescut şi vrem să fim singuri, şi i-am mai spus şi că nu vreau să o mai ţin, că nu mă ajută. Le-am zis să meargă la ţară la soacra ei şi să locuiască acolo. (Nu pot spune ce scandal a fost…) Întrebarea mea este dacă eu fac păcat că o trimit la ţară să locuiască cu soacra, împotriva voinţei ei. Vă rog să îmi răspundeţi, că mă macină tare, dar nici cu mine nu mai vreau să o ţin, că şi eu nu mai pot îndura şi soţul şi copilul meu s-au săturat, vă rog să îmi spuneţi dacă fac un păcat. A, pe mine m-au crescut mai mult bunicii, că mama s-a căsătorit şi m-a lăsat de la 11 ani la bunici. Eu am luat-o pe mama la mine, când m-am măritat, că mi-a fost milă, că trebuia să stea cu chirie. Vă rog să îmi răspundeţi.
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Ce înseamnă a cinsti pe părinți?
A cinsti pe părinți înseamnă:
1) A-i iubi, adică a le dori și face tot binele cu putință. Iubirea faţă de părinți este şi o poruncă a firii; de aceea o şi găsim la toate popoarele, chiar și la toate viețuitoarele, oricât de sălbatice ar fi ele.
2) A asculta de ei. “Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu dreptate” (Efes. 6, 1). “Fiule, păzește povața tatălui tău și nu lepăda îndemnul maicii tale” (Pilde 6, 20).
3) A nu-i supăra cu ceva și a ne purta față de ei cu toată cuviința, vorbind despre ei și cu ei numai de bine. “Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morții, că a grăit de rău pe tatăl său și pe mama sa și Sângele său este asupra sa” (Lev. 20, 9).
4) A-i ajuta la nevoie, mângâindu-i în necazuri şi inseninându-le bătrâneţile. “Fiule, sprijineşte pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni in viaţa lui” (Int. Sir. 3, 12).
Pilda în privinţa aceasta este însuşi Mântuitorul Hristos, când, răstignit pe Cruce, a încredinţat pe sfânta Sa Maică ucenicului Său prea iubit, Ioan, ca să aibă grijă de ea (Ioan 19, 26-27).
5) A ne ruga lui Dumnezeu pentru ajutorarea lor, când sunt în viaţa, iar după moarte, pentru odihna sufletelor lor, împlinindu-le voinţa cea din urmă şi pâstrându-le frumoasa amintire.
De ce la porunca despre cinstirea părinţilor Dumnezeu adaugă, ca ceva deosebit, făgăduinţa fericirii şi a vieţii îndelungate?
Dumnezeu adaugă făgăduinţa aceasta pentru a îndemna şi mai mult la împlinirea poruncii, căci
Dar părinţii au datorii faţă de copii?
În cele zece porunci nu găsim o poruncă deosebită cu privire la datoriile părinţilor faţă de copii. Dar nici nu-i nevoie, fiindcă acestea sunt ceva foarte firesc. Dacă şi animalele îşi fac datorită de a hrăni şi creşte puii lor, cu atât mai mult trebuie să facă aceasta omul, care este făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, înzestrată cu judecată.
După cum dragostea copiilor faţă de părinţi este o poruncă, la fel şi dragostea părinţilor faţă de copii este tot o poruncă a legii fireşti. Din ea răsar simţămintele cele mai alese, pe care învăţătura creştină caută să le îndrepte spre slava lui Dumnezeu şi fericirea credincioşilor Săi.
După învăţătura Bisericii, copiii sunt un dar dumnezeiesc de mare preţ de aceea grija părinţilor pentru ei înseamnă o mare răspundere.
Care sunt datoriile părinţilor faţă de copii?
Aceste datorii sunt, pe scurt, următoarele:
1) Să-i iubeasca, să se îngrijească de buna lor stare trupească, de hrana, îmbrăcămintea şi sănătatea lor, căci: “Dacă cineva nu poartă grija de ai săi şi mai ales de casnicii săi s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Tim. 5, 8).
2) Să le dea un mijloc de a câştiga în chip cinstit cele trebuincioase traiului.
3) Să le dea o creştere bună, pentru a-i face cetăţeni vrednici ai patriei pămantesti şi ai patriei cereşti.
Temelia bunei creşteri a copiilor o pun părinţii prin sfaturile şi pilda vieţii lor, lăudând, mustrând şi la nevoie chiar şi pedepsind, căci: “Care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?” (Evr. 12, 7). Indeosebi, credincioşii trebuie să se ingrijească de bună creştere a copiilor şi în cele religioase şi morale, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: “Părinţilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci creşteti-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efes. 6, 4). Învăţătura şi pilda bună a părinţilor se întipăresc adânc în inima copiilor şi-i deprind la viaţa cinstită.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.