am nevoie de linişte sufletească

0
0

Sărut mâna, părinte. În primul rând ţin să vă mulţumesc din suflet pentru anunţ, sper ca cineva cu ajutorul d-ră îmi va da un răspuns mult aşteptat. Acum nu mă mai simt singură, am început să iau un sens vieţii mele. Ştiu că cineva îmi va da lămuriri la frământările mele şi mă va ajuta să mă cunosc mai mult, să-mi fac o ordine în gândurile mele. Citesc în fiecare zi primul mesaj, şi mi-a plăcut foarte mult despre viaţa Marinei, mama sfântului Augustin. Ştiu că eu n-am să pot nicicând fi la înăţimea rugăciunii acestei femei, pentru întoarcerea fiului la dreapta credinţă, am plâns mult când am citit. E un exemplu mare de viaţă, pe care mi l-aţi dat, şi mă rog bunului Dumnezeu să pot urma măcar jumătate din ceea ce am citit. Eu nu vă destăinui încă o altă durere pe care nu o înţeleg. Aş dori să mă ajutaţi să înţeleg unde greşesc. V-am scris despre fiul şi nora mea. Când s-au cunoscut el avea doar 14 ani, iar ea aproape 24, deci e o diferenţă de aproape 10 ani. Niciodată nu mi-am putut imagina că ar fi putut fi ceva între ei. Vina mea e că i-am lăsat prea mult timp împreună, îmi spuneau mereu că sunt ca doi fraţi adevăraţi.  Acum faptul e consumat, ar fi foarte multe de scris, e inutil, deoarece cum v-am scris, e adevărat, fiindcă e o soţie bună, văd că fiul meu e fericit cu ea, şi mă bucur ca orice mamă şi este şi o mamă foarte bună care are grijă de copiii ei. Dar mă refer doar la trupeşte, suflet pentru ei nu există, aceasta mă preocupă. Câteodată mi-e milă de ea câte sacrificii face pentru ca toate în casa ei să fie la locul lor, câteodată o ajut, dar numai la cererea ei. Nu mă implic mult în viaţa lor, numai când sunt solicitată. Îmi iubesc fiul şi nora, dar nu ştiu de ce cu toate sacrificiile pe care le afcem noi, eu cu soţul, niciodată e suficient pentru ei. Poate mă înţelegeţi ,eu sunt în mijlocul lor, trebuie să-i împac pe toţi, mi-e foarte greu. Eu sunt mamă, soţie, soacră şi bunică. Nu pot spune o părere, ca nu cumva să fie greşită, să nu supăr pe celălalt, am nevoie de multă înţelepciune, răbdare, rugăciune şi putere. Iar acum eu sunt aşa de slăbită sufleteşte, de toate aceste stări, prefer tăcerea, aşa mă salvez. Am încercat să fiu nurorii mele mai mult o prietenă, decât o soacră, dar nu ştiu de ce raportul nostru bun nu poate dura decât câteva zile. Din motive pe care nu le cunosc, se inchide în ea pentru un timp, şi văd că nu mai vorbeşte cu mine , fără să-mi dea o explicaţie. Simt din partea ei o ură nespus de mare pentru mine. Eu de nenumărate ori i-am cerut iertare, la care niciodată nu mi-a răspuns, dar nu mă simt vinovată cu nimic. Dar pentru a face pace în familie, eu sunt cea care caut să fiu mai jos. Caut după puterile mele să fiu cât mai înţelegătoare cu ea, fiindcă înţeleg şi ea a crescut fără mamă, numai cu tatăl ei a crescut. Sunt aproape 20 de ani de când, nu se vorbeşte cu mama ei, trec pe stradă una lângă alta ca două necunoscute, sunt motivele ei, şi din acest motiv aş dori să-i fiu apoape trupeşte şi sufleteşte. Nu-mi permite, nu mi-a dat niciodată posibilitatea. Când îi vorbesc de cele sfinte se aprinde, nu suportă.  Nu-mi permite nici ca bunică, să-i iau cu mine la sfânta biserică să-i învăţ rugăciuni, sfânta cruce  sau să-i împărtăşesc. Ea crede că sfânta agheasmă sau sfântul mir sunt vrăji. Îi este frică ca să nu-I ung cu apă sau ulei sfinţit, de la sfântul Maslu sau apa de la Botezul Domnului.  Nu iubeşte credinşa noastră ortodoxă, şi cu mare greu am reuşit să boteze primul copil ortodox, iar cu cel de-al doilea nu am putut face nimic, cu toate că am rugat-o, dar ea a vrut aşa, să-l boteze catolic. Fiul meu m-a mustrat, de ce i-am dat agheasmă de la Bobotează la cel botezat catholic, că doar e catolic. Să-i dau doar la cel mai mare. M-am întristat mult. Nu ştiu cum să mă comport ca mamă şi bunică. E complicată această situaţie, ştiu. Poate puteţi să mă faceţi să înţeleg, unde greşesc eu. Vă mulţumesc şi mă iertaţi. Binecuvântaţi.

  • Aristita a întrebat 13 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0
Mântuitorul spune: „Iubiţi-vă unii pe alţii, aşa vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei. Şi cine vrea să fie mai mare dintre voi, să fie ca cel ce slujeşte fratelui.” Vă înţeleg foarte bine durerea de mamă şi dorinţa de a vă aduce copiii la adevărata credinţă. Dar trebuie să înţelegeţi că atât cât ei nu au această pornire spre adevăr nu are rost să-i forţaţi. Să impui omul, nu are nici un sens, căci se poate împotrivi şi mai mult şi nu numai nu veţi realiza nimic dar din contra îi veţi îndepărta şi mai mult şi de d-ră şi de credinţă. Dar prin viaţa d-ră, comportamentul, caracterul, trăirea creştinească trebuie să le fiţi exemplu demn de urmat şi încurajator spre cele duhovniceşti. Prin dragoste faţă de alţii şi jertfire de sine, puteţi să atrageţi şi obţineţi mult mai multe suflete, de partea credinţei. E bine că vreţi să-i ajutaţi să ajungă la adevăr, dar numai nu pe această cale. Cum menţionaţi şi d-ră ei nu văd că mai avem şi suflet, nu văd că trebuie să ne îngrijim în primul rând de el. Şi o viaţă în care este prezent doar trupul şi îngrijirea sa este o viaţă foarte grea şi lipsită de sens. De aceea fiţi d-ră si mai iubitoare şi mai iertătoare, înzestraţi-vă cu foarte multă răbdare şi nu-i forţaţi la nimic. De nu le puteţi vorbi lor despe adevăr, vorbiţi-i lui Dumnezeu despre ei. Rugaţi-vă Domnului pentru îndreptarea lor şi într-o bună zi, vor vedea singuri care este drumul cel bun şi-l vor urma fără să-i mai rugaţi d-ră. Mult face rugăciunea unei mame îndurerate pentru copiii ei. Şi fiţi convinsă că vă vor fi auzite rugăciunile d-ră. Principalul este să nu vă îndoiţi de puterea Domnului. Ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă.

Dumnezeu să ne dea putere și întărire pentru a face față încercărilor din lumea
aceasta.
Prot Victor Mihalachi
P.S. Vă aşteptăm oricând să reveniţi cu orice întrebare sau frământare, dar am vrea să vă rugăm ca mesajele d-ră să fie scrise cu minuscule (litere mici).
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.