Bună seara!

0
0

Sărut mâna și Doamne ajută! Urmez sfatul unei bune prietene de a scrie pe site chiar dacă sunt conștientă că ar trebui mai bine să mă mărturisesc duhovnicului meu. Problema e ca în ultima perioadă, nu m-am mai marturisit și cănd am făcut m-am dus la mănăstire…, cred că ar trebui să-mi găsesc un duhovnic… am nevoie! Viaţa mea și cu bune și cu rele…, când mă obișnuiesc să-mi fie bine, totul se dărâmă și lucrurile nu mai stau la fel de bine. Sunt studentă în anul 3, nu am prieten…, am avut dar la sfaturile celei mai bune prietene ale mele m-am despărțit de el, urmând ca ea să se căsătorească și să nu mai fim cum eram înainte…, prietenul meu mă avertizase că așa se va întâmpla dar eu nu am crezut asta. Ea are un suflet minunat!! și ea m-a îndrumat mereu pe calea cea bineplacută lui Dumnezeu. Acum că n-o mai am în preajma mea, mi-e foarte greu…, nu știu ce decizii să iau… daca le iau bine sau nu…, băiatul cu care eram eu era după părerea ei nepotrivit pentru mine, dar eu vroiam să iasă ceva bun din toata relația noastră…, credeam în el și credeam că se va putea schimba…, ca să zic așa, avea o viziune mai modernistă asupra dragostei, iar eu vroiam ca lucrurile să le luăm ușor… în timp și după căsătorie. Aici n-am mai fost pe aceeași lungime de undă, însă am tot sperat să pot controla asta. El a plecat în afară să muncească și cu 2 săptămâni înainte de a veni m-am despărțit de el…, prietena mea a avut o înfluență mare asupra mea…, asupra deciziei mele și chiar am crezut că am făcut bine atunci. Acum după 6 luni, nu mai pot zice acelaș lucru, mă gândesc tot timpul la el, îi simt prezența în tot ce fac, oriunde m-aș duce și mi-e foarte greu când știu că a fost alegerea mea. Noi mai vorbim, păstrăm legătura dar nu mai e la fel, el dă toată vina pe mine și îmi tot zice că n-am ales ce am simțit eu, ci ce a vrut prietena mea. Acum el are pe cineva și pare fericit, de asta mi-e foarte frică, nu vreau să stau în calea fericirii lui și îmi tot repetam că dacă el e fericit atunci sunt și eu , dar nu sunt. Sunt singură iar prietenii mei își văd de viețile lor. Eu am rămas prinsă pe loc, știu că Dumnezeu dă încercări și știu că asta face parte din planul Lui cu mine, dar simt că nu-mi mai găsesc calea… poate răspunsurile se află în mine… dar nu știu ce să fac. Cu el n-aș mai putea fi, are pe cineva și de ce îl vreau acum când în timpul relației noastre multă lume îmi zicea să renunț la el că nu e de mine și că nu știau de ce stau eu cu un baiat ca el. El putea fi și bun, adică eu îi vedeam și părțile minunate, nu eram de acord cu multe, dar chiar îmi pusesem speranța că se va schimba dar cine sunt eu să schimb un om nu? Mi-e greu acum că mă simt cam singură și simt că locul meu nu e aici. Pe lângă facultate mai și muncesc dar mă simt în continuare nefolositoare. Simt că sufletul meu e gol, nu știu ce să fac, cum să renunț la trecut, nu știu cum să merg mai departe cu acelaș optimism ca și până acum și cu aceeași tărie și încredere în Dumnezeu. Vreau ca lucrurile să iasă bine și parcă totul merge rău și relațiile mele cu cei din jur și tot, nu găsesc înțelegere și lumea mă vede altfel decât sunt eu. Ceea ce mă intristează foarte mult. Parcă aș trece printr-o criză adolescentină, am 21 de ani dar mă port ca și cum aș avea 15… ufff… nu știu ce să fac, nu știu cum să fac, nu vreau să rămân blocată în trecut, inima îmi zice că trebuie să fac ceva să fiu cu el iar rațiunea îmi zice că nu e bine ce fac pentru că el nu s-ar schimba și aș sfârși păcătuind, oare câteodată nu trebuie să-ți asculți inima? Nu vin numai lucruri bune din inimă, nu? Vă mulțumesc din suflet pentru atenția acordată!! Iertați- mă și pentru că vă rețin din timp! Doamne ajută și o seară plăcută!!

  • Nicoleta Sirbu a întrebat 13 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Cea mai mare bucurie pe care poate s-o aibă un tânăr este aceea de a vieţui cu Hristos şi după învăţătura Lui. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? – ne întreabă Sf. Prooroc David. Şi tot el răspunde: prin păzirea cuvintelor lui Dumnezeu! (Psalm 118, 9).Indiferenţa părinţilor, nepăsarea unor slujitori ai Bisericii, crează în societate aşa numitul context de ruptură psihologică şi spirituală dintre tineri şi Biserică, dintre tineri şi Dumnezeu. Majoritatea tinerilor, mai ales fetele suferă foarte mult din cauza dragostei care de cele mai multe ori se stinge la fel de repede cum s-a şi aprins.Iubirea este un sentiment puternic, plăcut, un sentiment incontrolabil, care vine atunci când te aştepţi mai puţin. Îţi inundă sufletul şi inima ca roua dimineţii, ca un vulcan… dar iubirea merge mâină în mâină cu durerea şi adeseori în locul iubirii, vine durerea, suferinţa, neliniştea, îndoiala. Sunt nişte stări care urmează mai ales păcatului conveţuirii fără binecuvântarea Bisericii.Îndemn pe toţi tinerii să se gândească bine înainte de a–şi întemeia o prietenie pentru ce doresc acest lucru, pentru o aventură sau pentru un gând serios? Viaţa este un dar de la Dumnezeu care însă este supus stăpânirii timpului. Fiecare lucru îşi are timpul său, şi atunci când tânărul încalcă acest timp el îşi atrage în suflet o stare de nelinişte şi tulburare care mai târziu se va materializa în viaţa de zi cu zi în tot felul de probleme şi necazuri.Acuma dragă soră o singură cale ai direct la duhovnicul care îl vei alege pentru a te forma sufletește și a te îndruma cum să transformi dragostea pe care o nutrește inima ta în dragoste adevărată pentru Dumnezeu căruia dacă te vei ruga vei simți cu mult mai multă bucurie și binecuvântare decât în dragostea trecătoare lumiască. Iar Dumnezeu îți va trimite și acel prinț care cu adevărat trebuie să fie lângă tine și cu care trebuie să duceți crucea care o va încredința vouă Domnul.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.