Tămâia însoţeşte orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârşite atât  la biserică cât şi  la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înalţarea şi răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinţei şi a supunerii noastre faţă de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalţă spre cer ca semn al jerfei noastre, al gândului nostru şi al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulţumire şi încredere. În acelaţi timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenţei lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezenţă se face simţită ca aducatoare de pace, de linişte, de bucurie. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezentei Sfântului Duh, dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinam Lui, respingând orice alt stapan şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricaror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a indepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De acea în popor se spune „fuge ca dracul de tămâie”. Cred că aceste bineficii vă spun mai mult decât dacă v-am spune că e obligatoriu.

Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.

Prot Victor Mihalachi