Dragă soră întru Hristos, nu „ţin” nici cu soacrele şi nici cu nurorile, şi dacă uneori mult mai des sunt certate soţiile decât soţii, îmi pare şi feresc acest lucru, fiindcă firea femeii e diferită de cea a bărbatului, fiindcă aşa a fost creată de bunul Dumnezeu să fie mai iubitoare, mai înţelegătoare, mai răbdătoare. Asta este misiunea nobilă a femeii de a fi sprijinul şi ajutorul bărbatului, şi cu nimic nu o înjoseşte acest lucru, dar din contra cred că îi arătă rolul important al ei. Nicidecum nu a fost acel îndemn înspre ajutorul soacrei spre a arăta că au dreptate doar părinţii, şi copii nu. Acele versete pe care le aduceți d-ră ca exemplu nu înseamnă absolut deloc că dacă v-aţi căsătorit aţi uitat că aveţi mamă şi tată, la fel şi soţul. În familie trebuie să existe mereu o bună înţelegere şi luarea hotărârilor e foarte bine când se ia în comnun acord. Nu pot şti care sunt lucrurile cu care nu vă puteţi isprăvi cât soţul îşi ajută mama. Dar oricum aceste momente pot fi discutate şi soluţionate doar în propria familie. De vă iubeşte soţul neapărat vă va înţelege şi vă va merge în întâmpinare. Doar că într-un fel m-au pus pe gânduri cuvintele d-ră „Eu m-am măritat ca să nu fiu singură”, dacă acesta a fost motivul de bază atunci e cam greu de vorbit de dragostea care în primul rând trebuie să unească soţii, din care ar trebui să se alimenteze şi înţelegerea şi susţinerea şi ajutorul pe această cale pe care aţi ales-o spre mântuire. Şi e foarte rău că repetaţi mereu cuvântul singură, în afară de faptul că aceasta într-un fel vă exclude copilaşii e şi mai rău că î-L exclude pe Dumnezeu. Omul care îl are pe Dumnezeu în inimă şi suflet, nu e singur nici în pustie. De veţi reuşi să-i faceţi cu adevărat loc Domnului în viaţa d-ră, de multe întristări vă veţi feri. Căci cel care trăieşte cu adevărat cu Domnul nu caută unde este dreptatea sa, nu caută să vadă care sunt păcatele aproapelui, dar caută mereu să ducă o viaţă plăcută Domnului şi să-şi curăţească în primul rând propriul suflet de păcate. Caută să fie într-o comnuicare permanentă cu Domnezeu, care şi ne este mereu alături, dar noi uităm mereu de acesta. Iar de supărari…v-aş îndemna să meditaţi cu ce a „supărat” Mântuitorul neamul omenesc, că a îndurat de la el toate la câte a fost supus şi chiar a şi primit şi moartea pe cruce pentru mântuirea oamenilor…Deci încă odată nu vreau să vă suppăr dar mai încercați să discutați cu soțul cam așa cum ați expus aici în întrebare și cu un ton de dragoste și sper că ve-ți schimba ceva esențial în familia voastră.

Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Prot Victor Mihalachi