0
0

Sărut mâna, părinte. Părinte, cum să fac să-mi îndrumez părinții să meargă la biserică și să țină post? Îmi pare nespus de rău când le zic cu vorba bună și ei nu mă înțeleg, mai ales tata e de groază, încerc să-l conving să se schimbe, dar el mă face nebun când îi vorbesc despre lucrurile astea și bineînțeles că mă supăr pentru că nu mă crede. Nu pot să am discuții pe tema asta cu el, mama dă semne de schimbare, s-a hotărât să țină post și să meargă la spovedanie, însă nu știu ce mă fac cu tata, chiar m-aș bucura ca într-o bună zi să facă și el la fel… Doamne ajută!

  • Claudiu a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0
Dragă Claudiu, dacă ar exista un răspuns simplu şi care ar aduce roade imediate cred că nu ar mai rămânea locuri goale în biserică. Este imposibil să-i trănsmiţi cuiva propria credinţă prin cuvinte şi îndemnuri, mai ales dacă se află în această rătăcire de ani grei. Dar dând dovadă de dragoste, înţelegere şi răbdare, cerând ajutorul şi mila Domnului veţi reuşi să faceţi ca şi inima tatălui câte puţin să se descătuşeze de acea împietrire existentă. Trăirea credinţei adevărate de dvs va aduce mai multă lumină şi îndemn în viaţa lor decât multe discuţii. De acea nu deznădăjduiţi, căci ceea ce la noi imposibil , toate le poate face Domnul. La El e ajutorul şi salvarea.
”Fiți desăvârșiți, cum și Tatăl vostru din Ceruri desăvârșit este” şi veţi aduce lumină şi în viaţa aproapelui.
Prot Victor Mihalachi
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.