0
0

Sărut mâna, părinte! De curând am întâlnit o persoană care atunci când face o faptă bună îmi spune că simte harul lui Dumnezeu. De exemplu: a cumpărat ceva pentru o biserică și mi-a spus c-a simțit atât de mult har. Sau a mers la hirotonia unui preot și mi-a spus c-a simțit atât de mult har și parcă era în Rai. Eu cred că cei care simt Harul lui Dumnezeu nu spun acest lucru. Nu știu de ce, dar parcă mai mult mă smintesc și simt nevoia să mă îndepărtez de ea sau să-i stau împotrivă pentru că-mi cere și mie să fac fapte bune ca „să simt Harul lui Dumnezeu și să-mi plătesc păcatele”. Ori eu cred că faptele bune se fac nu ca să simți Harul sau ca să-ți plătești păcatele, ci pur și simplu să ajuți, să faci bine. Adică eu am înțeles că prin fapta bună scopul nostru trebuie să fie binele aproapelui, nu plata păcatelor noastre… Poate am înțeles eu greșit…

  • Rodica a întrebat 13 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Aveți perfectă dreptate: fapta bună se face din mărime de inimă, din milă către aproapele și din dragoste, nu cu alte scopuri. Eu cred că acea persoană se află în înșelare și ar fi bine să se smerească și să taie gândurile mândriei și părerii de sine, care-i sunt aduse de diavol. Să-i stați împotrivă nu are rost, rugați-vă pentru ea ca Domnul s-o trezească și îndrepte.

Nu ne lăsa Doamne, până întru sfârșit…

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.