multumesc pt tot!

0
0

Bună ziua drag părinte! Vă scriu din nou, m-ați sfătuit și dvs. și duhovnicul meu să mă rog intens ca Dumnezeu să mă ajute, dacă să mă căsătoresc sau să anulez nunta. Eu mă rog Maicii Domnului pentru asta, țin postul, nu mă desfrânez, mă împărtășesc în continuare și urmăresc sa fiu vie și să îi dau viața mea lui Hristos. Ca și tânără ce urmează să se căsătorească eu ar trebui să fiu sigură că cel de lângă mine este cel ales, totuși, nu mă lămuresc nicicum. Lucrurile stau cam așa: de trei ani de când sunt în această relție, el a rămas neschimbat deși l-am rugat de sute de ori să fie mai atent și la mine și la Dumnezeu, banii din salarii se duc numai pe mâncare, țigări, suc și cafea, el după ce vine de la muncă, zi de zi se așează ori în fața calculatorului, ori în fața televizorului și asta e tot ce face, la biserică nu mă însoțește niciodată, la manifestările din familia mea nu participă, în vizite nu vine, la plimbare nici atât, decât extrem de rar (cam o dată pe lună), în rest, îi place să joace cărți, el are un defect la un ochi, îi este mai pronunțat și mereu când avem discuții, îmi aruncă în față acest complex, totuși când joacă cărți, cam de 3 ori pe săptămână, nu are acest complex, în rest este un om bun, blând și harnic, nu caută să ajungă la Hristos, afirmă că este de ajunsă credința. totuși, nu reușesc să hotărăsc, dacă să îmi asum această relație pentru tot restul vieții sau să renunț, mai este foarte puțin timp până trebuie să facem invitațiile, nunta fiind în iunie, dacă aleg să îmi asum această relație, îmi este teamă de compromisurile ce le implică o astfel de relație și risc oare să nu ajung la Hristos…  dacă aleg să nu mi-o asum, mă tem de faptul de a răni pe toți din jur, mai ales pe el . Vă rog, spuneți-mi  ce să mai fac? Să mai am răbdare sau ce să fac? Mulțumesc.

  • Antonia a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Mă bucur că și duhovnicul este de aceiași părere. Așa că de la rugăciune să nu încetați. Acum vorba aceea: Rugăciunea fără fapta nu prea are mare efect. Așa că vă propun o ideie pe care să o propuneți spre aprobarea și a duhovnicului. Ideia este următoarea. Să nu lăsați să treacă timpul și să se apropie nunta ci să îi dați termin viitorului soț că dacă nu se îndreaptă în următoarele 2 săptămâni, sau până la paști se va anula totul și fiecare cu drumul său. Și să îi faceți și o listă cu cerinței. Prima să fie discuția cu duhovnicul vostru. Iar cu duhovnicul să discutați și el să fie la curent cu cele ce doriți. Iar dacă candidatul la funcția de soț nu se va aduce în ordine atunci vă rămâne să vă asumați decizia de a vă vedea fiecare de drumurile sale și să dați verdicutul. Și vă spun de ce îmi pare că odată ce nu se calcă cu ambii pași în adevăr atunci nu se va putea duce bine familia. Încă nu e târziu de corectat.

Doamne fii cu noi, căci pe altul afară de tine nu avem.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.