Sărut mâna, părinte. Vă rog să mă sfătuiți ce să fac. Se zice că dacă ții post în ajun de Bobotează vei visa viitorul soț. Am ținut post și am avut poate cel mai frumos vis de până acum. Dar de atunci au trecut vreo 3 ani și tot singură sunt. Vă rog să-mi spuneți dacă acest mit poate fi adevărat și oare să mai sper că acel vis se va adeveri? Mă rog lui Dumnezeu dar deși îmi arată bunătatea Sa la tot pasul în alte privințe, în privința aceasta (a singurătații) se pare că a uitat de mine. Tare mă supără singurătatea și vă rog să-mi spuneți ce să fac și cum să mă rog pentru căsătorie.
- Daniela a întrebat 14 ani ago
- last edited 5 luni ago
- You must login to post comments
Dragă copilă, mare este Dumnezeu și minunates lucrurile sale, caută mai întâi cele ale sufletului și celelalte se vor adăuga ție , Mântuitorul te-ar întreba: crezi tu că pot eu să fac aciasta , și tu strigă cred Doamne, ajută necredinței mele. Știe Dumnezeu și ciasul și ursitul care va fi al tău, iar visul care lai visat nu este altceva decât băbisme, alungă acest gând de la tine al băbismelor și credințelor, tradițiilor păgânești și false, și Domnul va milui pe tine, acordăi mai mult timp Domnului că moștenirea împărăției Lui este țelul vieții noastre.
Mântuirea lui Hristos este liberă și de acces pentru toți.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.