0
0

Bună seara, Părinte. Povestea mea este destul de tristă. Sunt „proaspăt” divorțată, după o căsnicie care a durat doar 3 ani, dar după o relație de aproximativ 13 ani. Cel mai afectat de această despărțire este băiețelul nostru, care luna viitoare va împlinit 2 anișori. Soțul meu este cel care a depus divorțul, iar motivele invocate de el nu conțineau nici o fărâmă de adevăr. Mă acuză că nu i-am permis să aibă o relație cu familia lui, deși vorbea la telefon cu mama lui de vre-o 20 de ori pe zi, iar 4-5 luni pe an își lua concediu fără plată și stătea la sat cu bunicii lui pentru a-i ajuta. Deasemenea, mai spunea că nu i-am permis să aibă alte activități pe lângă serviciu ca să întregească veniturile familiei, deși pe lângă serviciu, se mai ocupa și cu apicultura iar eu eram aceea care iarna îi făcea hrana pentru albine, îl ajutam primăvara la tratamente, la alte activități legate de albine. A reușit în cei 3 ani de căsnicie să ajungă de la 80 de familii la 300. Este adevărat că nu facea foarte mulți bani cu vânzarea mierii pentru că atunci cânt vrei să te dezvolți, nu poți să ai și producție. O alta acuză destul de gravă pentru care a depus și plângere la parchet pe care ulterior a retras-o, a fost că i-am furat aurul. Menționez că eu nu am pasiune pentru bijuterii dar fostul soț și cu mama lui iubesc foarte mult aurul, banii, averile. Din cauza lor există și foarte multe certuri între ei. Au mereu senzația că toată lumea vrea să-i fure și sunt foarte suspicioși. Despărțirea noastră a survenit după ce fostul soț m-a agresat fizic fără să țină cont că băiețelul era în brațe la mine și că ar fi putut să îi facă rău. După acest incident, eu am plecat de acasă dar am venit cât am putut de des să fac curățenie, să îi spăl hainele și să îi fac mâncare. I-am dat și bani pentru mâncare când a avut nevoie. În toată perioada cât am fost separați, el a venit să ne împăcăm dar împunându-mi tot felul de condiții (ex. să fiu sluga mamei lui, să nu mai țin legătura cu familia mea și altele de acest gen). I-am propus să mergem să vorbim cu preotul care ne-a cununat dar m-a refuzat, așa că am vorbit cu preotul fiecare separat. În fața preotului, a recunoscut că m-a agresat fizic și verbal și că în timpul căsniciei, a avut diverse relații cu alte fete. În perioada în care venea la mine să ne împăcăm, el îi făcea curte altei fete pentru a începe o nouă relație. Menționez că mama lui s-a băgat tot timpul între noi. Îi spunea mereu tot felul de minciuni, cum că mama mea ar fi zis și ar fi făcut (mama mea locuiește la 300 km distanță de noi și nu a ținut niciodată legătura cu soacra mea), motiv pentru care ne tot certăm. Ba chiar mi-a găsit și un așa zis amant și cum că ar avea niște fotografii compromițătoare cu mine și cu acesta, dar pentru că ea ne vrea binele, nu i le va arăta copilului ei. Nici în ziua de azi, nu i-a arătat aceste fotografii, deși suntem divorțați iar în perioada divorțului ar fi avut toate “ motivele “ să o facă pentru al stârnii și mai mult împotriva mea, pentru că acestea nu există. Ea a și fost martora nostră la divorț. Menționez că eu nu m-am împăcat cu el pentru că m-am temut pentru sănătatea mea, eu având niște probleme de sănătate mai vechi și despre care soțul meu știa. În timpul incidentului m-a lovit acolo unde știa că poate să îmi facă rău. Știa că nu am voie să fiu lovită, să fiu supusă la emoții foarte puternice de orice fel, că nu am voie să fac efort fizic pentru că a fost cu mine de nenumărate ori la medic și cu toate astea nu s-a ferit să îmi facă rău. La câteva minute după incident, soacra mea a venit val vârtej să mă pună la punct, aplicând și ea aceeași metodă ca și fiul ei. Norocul meu au fost vecinii care erau prezenți. Acum, câteva zile, am primit un telefon de la fostul meu soț, pentru că iar suntem în proces (el m-a dat în judecată pentru că nu vrea să plătească pensie alimentară pentru copil, pe motiv că a renunțat la cei 2 ani de rate plătite la casă) și a încheiat spunându-mi că mă iubește. Întrebarea mea este: dacă mai pot să cred în ce îmi spune acest om. Eu am rămas cu copilul în grija mea și cu 27 ani de rate la casă. El nu vine nici să își vadă copilul… Nu știu ce să mai cred. Deși mi-a făcut mult rău, eu încă îl mai iubesc pe acest om, dar mă doare sufletul când văd cum îl ignoră pe puiuțul nostru. L-am iertat pentru tot răul pe care mi l-a făcut mie dar nu pot să trec peste ce îi face copilașului nostru. Ce mă sfătuiți să fac? Cum să trec peste durerea din sufletul meu? O altă problemă sunt nașii noștri de cununie dar și de botez ai copilului. Acesti oameni nu au ținut legătura cu noi niciodată. Comunicăm prin soacra mea, ei fiind prieteni foarte buni cu ea. Au venit la noi în vizită doar după ce soacra mea și-a dat acordul și atunci l-a trimis pe soțul ei ( tatăl vitreg al sotului meu) ca să vadă dacă sunt în stare să îi omenesc așa cum trebuie. În toată periada de divorț, ei nu m-au căutat niciodată iar zilele trecute, m-am întâlnit cu nașa și îmi spunea că ei nu vor să se bage. Pai ce nași sunt atunci? Ce vor putea ei să facă pentru copilul meu pe care l-au botezat , dacă pentru noi nu au putut să facă nimic? O altă întrebare ar fi cu privire la tatăl natural al soțului meu. El trăiește în concubinaj cu o femeie deși este recăsătorit. După ce s-a pronunțat divorțul, a început să vină săptămânal să îl viziteze pe băiețelul nostru. Este bine să îl primesc, având în vedere viața pe care o duce? Îmi este teamă să nu fie luat ca exemplu de către băiețelul meu pentru că fostul soț asta a făcut. De ce nu și-a vizitat la fel de des nepotul când eram căsătorită cu fiul lui? De ce nu m-a ajutat când l-am căutat să îi spun ce probleme am cu soțul meu dar și cu soacra mea? Momentan, eu l-am rugat să nu mai vină o perioadă de timp pentru că vreau să mă liniștesc dar va veni momentul să îi spun ceva și nu știu ce. Ce mă sfătuiți? Duhovnicul meu m-a sfătuit să nu îl mai primesc dar îmi este teamă să nu greșesc, refuzându-i dreptul de bunic.

  • Brebu Flory a întrebat 13 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. O poveste întreagă cu tot felul de căderi, atât din partea soțului cât și din a dumneavoastră. În toată povestea aceasta am văzut că ați amintit tare puțin de preot, și de biserică în general. Ați amintit de el ca și de un actor al unei piese care a avut un rol doar pentru a fi văzut în piesă. Mai mult nimic. Dar eu cred că aici se simte lipsa de duhovnic foarte puternic. Și mai ales lipsa lui atunci când ați decis să vă căsătoriți. Ați pornit pe picior strâmb de la început. Oare așa ne dorește Domnul: Jucători cu Sfintele Taine. Scumpă soră: Acum ai avut puterea și îndrăzneala să te ferești de datoria de soție. În viața de dincolo nu te vei veri de la cele ce îți sunt pregătite. Crede-mă că în această lume mai poți evita cele ce te așteaptă dincolo. Vă înțeleg durerea. Și credeți-mă că ași vrea să vă mângâi. Dar nu îmi permite învățătura. Haideți să vedem și de ce! Sfântul Paisie în cartea sa „Viața de Familie”(pe care recomand să o citiți) vorbește despre faptul că o femeie trebuie să rabde toate până la sfârșit, la fel și bărbații. Ei acum să vedem ce ne spune Scriptura despre fapta dumneavoastră? „Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!” – spune Sf. Apostol Pavel. Scumpă soră. Cu cuvinte de credință și întru Domnul iată ce ne spune el. Nu ne spune să vedem de mai avem dragoste sau mai simțim ceva pentru cel cu care ne-am căsătorit. Nu avem nici un drept la așa ceva. Avem numai dreptul să mântuim familia. Ei, acum să ne punem întrebarea: Oare de ce unii preoți aleg faptul că mai bine să se despartă decât să lupte(dar vă spun că eu nu agreez această părere deloc, chiar dacă e împărțită de unii mari duhovnici)(deși trebuie privită de la caz la caz, dar cred că mai este loc de luptă). Și acest lucru se privește numai din perspectiva unui membru al familiei. Și asta e prostia secului nostru. Nicidecum nu trebuie să se aprobe spre despărțirea familiei căci spus este: „Nu vă lipsiţi unul de altul, decât din bună înţelegere pentru o vreme, ca să zăboviţi în post şi rugăciune”. Să mă ierte Duhovnicul, dar unde se spune că se poate de despărțit în caz că e și pericol de moarte? Sau poate Sf. Paisie spune prostii, sau poate Sf. Scriptură vorbește aberații? Duhovnici dragi: Familia trebuie mântuită. Deci dacă desparți mădularele atunci lucrează cu ele separat pentru a le desăvârși și apoi pentru a le împreuna dar nu lăsa să se dărâmă pentru că vei răspunde ca unul conștient care lasă pradă diavolului. Acum mă întorc la dumneavoastră. Spuneți că veneați să îi spălați hainele. Oare el pentru asta vă avea în casă. Dumneavoastră nu ați putut oferi înțelegere și sprijin sufletesc, nu e cazul albinelor. Căci eu cred că era și fără albini bine. Deci soțul a fost veriga slabă, recunosc că aceasta se vede din ceea ce spuneți, dar nu s-a rupt. Ci veriga care sa dovedit a fi mai tare decât cea slabă sa rupt înaintea celei slabe. La ce folosește omului trăinicia dacă nu o poate duce până la capăt. Acum ce să vă spun? Ar fi și incorect să mă amestec în treburile duhovnicului tău. Ar trebui să îl las pe el să vadă ce e de făcut și așa o să fac. Vă îndemn să mergeți la el. Acum doar vreau să vă arăt care este soarta dacă veți rămâne pe aceiași decizie de până acum. Canoanele Bisericii cât și Sf. Scriptură vă spune clar: „Celui care părăsește familia nu îi este permis să se recăsătorească, și nici celui care vrea să ia pe cel care și-a părăsit familia nu i se îngăduie spre această faptă. Iar celui care a părăsit familia chiar apostolul i se adresează: „Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia„” I Cor. 7, 10-11. Deci este clar. Tot restul vieții singură. Și fără pretenții că nu își caută copilul și nu îngrijește de el. Singură l-ați părăsit. Ați știut spre ce duce. Acum fiți bună și duceți-vă jugul. Nu cereți de la cel care nu are credință cele morale. Doar singură ați spus că ați plecat că va lovit. Deci lipsa moralului și a credinței. Ați plecat nu mai căutați explicații și scuze. Aveți 85 % din vină. Asta simt din cele ce ați scris, chiar dacă ați încercat să o acoperiți cu faptele bune făcute pentru soț. Nu spun că nu e slăbiciune la el sau la părinții lui. Dar acum vorbesc cu dumneavoastră și despre dumneavoastră. Când va fi cazul am să vorbesc cu el și despre el. Așa că am văzut care vă este soarta: ori singură ori vă întoarceți la soț. Iar dacă vă întoarceți la soț atunci ar trebui mai întâi pregăti în credință, ca să nu se mai repete cele ce s-a întâmplat. Și aceasta puteți să o faceți cu duhovnicul. Mergeți la el și spuneți că vreți refacerea familiei pe cale religioasă. Vreți o credință tare în familie și rugați-l să intervină în îndoctrinarea soțului. Căci poate să facă acest lucru. Duhovnic nu este a sta pe scaun și a fi ca împăratul care judecă: despartă-te – împartă-te, ci să suferi împreună cu mădularul rupt. Pentru lectură vă recomand articolul: „Ruperea arborelui familiei durerea secolului XXI (adevăruri despre cele ce sunt și cum ar trebui să fie)” cât și cartea de mai sus. Iar în ce privește bunicul: vedeți că vocea lăuntrică vă spune că nu e bine ceea ce faceți. De aici îmi dau seama de înțelepciunea duhovnicului. Mergeți la duhovnic și spuneți că nu sunteți împăcată cu idea de ai interzice bunicului să își vadă nepotul. Și cereți mai întâi explicația la faptul de ai interzice și apoi propuneți idea de a fi mai buni. Căci corabia familiei creștine se conduce cu cârma dragostei și a blândeții. Deci nu v-am judecat ci v-am spus cum stau lucrurile. Și aceste cuvinte le adresez tuturor celor care apucă pe acest drum. E mai ușor să renunți dar e mai mântuitor să te jertfești.

Ce știi tu femeie de îți vei mântui bărbatul tău?

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.