Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea prin care creștinul se împotrivește cu îndărătnicie poruncilor dumnezeiești și tuturor lucrărilor Sfântului Duh. Și, întrucât virtuțile teologice (credința, nădejdea și dragostea) sunt lucrări ale Duhului Sfânt, păcatele împotriva Duhului Sfânt se îndreaptă mai ales împotriva acestor virtuți. Așadar. 1. Păcatul împotriva virtuții credinței este: necredința. De acest păcat se fac vinovați toți aceia cărora le place să păcătuiască, dar pentru că credința creștină îi oprește, ei o tăgăduiesc, se leapădă de ea, sau o prigonesc. 2. Păcatul împotriva virtuții nădejdii este: deznădejdea. Și aici trebuie să amintim de cele două forme de deznădejde: a) Încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu. De acest păcat se face vinovat cel ce păcătuiește neîncetat, și totuși crede că Dumnezeu, fiind atotbun, îl va ierta; de asemenea și cel ce socotește că se va putea mântui numai prin credința lipsită de fapte bune (Rom. 2, 4-5; Iacov 2, 26). b) Deznădăjduirea în mila și bunătatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc că păcatele făcute de ei sunt atât de mari, încât nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu, chiar dacă s-ar pocăi, și de aceea nu mai încearcă să se îndrepte, ci păcătuiesc mereu (Ioil 2, 12-13). De acest păcat s-a făcut vinovat Iuda, care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul, s-a dus și s-a spânzurat (Matei 27, 5). 3. Și cel de al treilea păcat este păcatul împotriva virtutei dragostei: Ura. Și aici trebuie să amintim de două laturi a acestui păcat. a) Pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a împărtășit, pentru sporul lui în fapte bune, precum și neîndrumarea celor rătăciți pe calea cea bună(deci nu se referă a celor de pe calea cea rea, sectarii). Cine se face vinovat de acest păcat nu va putea moșteni împărăția lui Dumnezeu (Gal. 5, 21). b) Ura împotriva lui Dumnezeu. Sau cum am mai spune: Nepocăința până la moarte și nesocotirea darurilor lui Dumnezeu. De acest păcat se face vinovat cel care, cu toate că este creștin, nu voiește să întrebuințeze mijloacele puse la îndemână de Sfânta noastră Biserică pentru îndreptarea sa și petrece în păcate până la moarte, împotrivindu-se astfel lui Dumnezeu, „Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Tim. 2, 4).

Să ne grăbim în a ne pocăi cu lacrimi și a ne pregăti de mântire.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie