Hristos a înviat! Sărut mâna, părinte. Părinte, în august anul trecut am luat canon pentru păcatul care mă chinuie şi acum. Totul constă în faptul că m-am îndrăgostit de un bărbat însurat, o relaţie care a durat 2 ani şi totul mergea înspre căsătorie, el însă până la urmă s-a întors la familia lui. Eram foarte disperată când a plecat, am avut gânduri de sinucidere. Cu toate acestea plecasem la mănăstirea Curchi, m-am mărturisit şi am luat canon, 40 zile de post cu citirea canoanelor de pocăinţă, pe el şi familia lui i-am dat la slujbe de sănătate, deşi eram distrusă moral. Am încercat de 2 ori la rând să îndeplinesc canonul – o dată eram în ultima săptămână de post şi m-am înfruptat, iar a doua oară la fel practic în ultima săptămână de post m-a sunat spre mirarea mea acest bărbat şi iar am căzut în păcat cu el, dar de data asta el mi-a cerut să trăiesc cu el, dar fără să-şi părăsească familia, că are copii, iar cu soţia ca de obicei nu se împacă. Sincer eram foarte fericită când ne-am întâlnit iar, dar după puţin timp aflasem că soţia lui aşteaptă al treilea copil. În fine, m-am certat rău cu el, i-am spus că trăieşte în curvie, l-am jignit şi cu alte cuvinte, apoi furia mea am vărsat-o şi pe soţia lui, i-am scris ei un mesaj să-l ţină lângă ea şi că totuşi s-a reîntors la mine şi nu este fericit cu ea (soţia lui a ştiut de relaţia mea cu el, de la bun început mă invitase chiar să vin după el să „mi-l dea”). Eram foarte furioasă, starea aceasta predomina şi acum, că îmi dau seama că m-a folosit, deşi ţin la el. Uneori am impresia că ei ambii primesc plăcere de la faptul că eu am de suferit de pe seama lor. Acum, voi încerca să ţin iar canonul care nu l-am îndeplinit, deşi uneori îmi pare imposibil acest lucru. Mă simt rău pe suflet şi îmi pare rău de unele lucruri care le-am făcut. Mă simt vinovată în faţa lui Dumnezeu, apoi şi părintele de la care am luat canon – îmi dau seama că neîndeplinindu-l a avut ispite şi el din cauza mea. Plus la toate mai şi fumez când mii greu foarte şi mă copleşesc gânduri diferite. Aceste zile am fost la slujbe la biserică, după slujbe mă simt mai bine, fumez mai rar – ştiu că e mare păcat, dar uneori cad în deznădejde totală, mă simt singură. Simt că nu trăiesc viaţa care ar trebui – fericirea de a avea o familie şi copii, am încercat să mă ridic şi iar am căzut. Vă rog de mă iertaţi părinte, aş fi vrut să mă sfătuiţi, să mă încurajaţi pentru a mergre mai departe. Vă mulţumesc.