Mersi pentru răspuns. E destul de dur, dar adevărat. Mă voi strădui să-mi schimb viaţa, recunosc că sunt vinovată şi că n-ar fi trebuit să-l primesc şi pentru a doua oară, dar părinte, totuşi în toată situaţia creată oare sunt numai eu de vină? Doar \”într-o ceartă nu poate fi vinovat doar unul, sunt implicaţi doi\”. Să fi avut el pace în familie nu căuta de la bun început o altă femeie, şi nu mă implicam atât de mult eu în viaţa lui personală. Îmi pare rău pentru ei, sunt de acord cu D-ră că nu aş fi vrut să am un soţ care să-l împart. (m-am împreunat cu el când i-a fost greu şi l-am susţinut, un timp pierduse serviciul, soţia îl alunga de acasă, însă după ce el s-a pus pe picioare ea şi-a adus aminte cât de mult ţine la el şi brusc i-a apărut şi dragostea faţă de el, manipulând cu copiii – sunt foarte multe momente la mijloc). Prima noastră despărţire a avut loc din îndemnul meu, că îl vedeam zilnic că suferă din cauza că nu este alături de copii, i-am sugerat să plece. A urmat şi a doua oară, l-am primit pentru că-l iubesc şi tin la el, crezusem în sinceritatea lui, dar până la un moment – atunci când mi-a cerut să am o relaţie cu el fără \”obligaţii\”. Dar sinceră să fiu, a treia oară nu va mai fi, am şi eu principii şi valori, am călcat peste ele de multe ori pentru acest bărbat. Dar să ştiţi că până la urmă s-a adeverit că este un afemeiat înrăit, atât el cât şi soţia lui, acest lucru îl aflasem de la persoane care îi cunosc pe ei – sunt tipii de oameni care consideră ca o a treia persoană menţine echilibrul în familie, asta mi-a spus-o chiar el. Îmi pare foarte rău că m-am vârit cu capul unde nu trebuia, că le-am \”menţinut\” într-un fel sau altul căsnicia. Aveţi dreptate, dar cred din suflet că voi ieşi din această situaţie foarte neplăcută pentru mine, şi nădăjduiesc că Dumnezeu mă va ajuta. Vă mulţumesc pentru răspuns, e un pic aspru şi dur, dar mai bine adevărat – decât minciuna dulce în care am trăit în tot acest timp. Iertaţi-mă.