Am fost diagnosticat cu o boală, am fost nevoit să mă tratez timp de 2 ani într-un loc, iar acum trebuie să mă reîntorc la facultate. În general am fost mai singur, fără amici, deși sunt cât de cât sociabil și mi-aș dori să fie o comuniune cu cei din jur. Eu ofer prea mult de la mine, ceilalți mai puțin, iar acum după acest timp singur simt uneori nevoia să mai vorbesc cu cineva, dar n-am cu cine, căci și cu părinții e mai greu. Gândul că trebuie să merg la facultate mă c-am sperie, pentru că va fi grea integrarea, iar uneori am temeri când mă gândesc la comportamentul unora, să spunem mai obraznic sau îndrăzneț. Nu știu ce este de făcut în situația mea, mai ales că prietenă n-am avut niciodată. Cred că și o integrare socială e benefică, căci așa singur nu e prea bine. Cum spuneți și ce mă sfătuiți?
- Ionuț a întrebat 14 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Nu e rea singurătatea, dar e rău egocentrismul, egoismul. Sfinții căutau singurătate dar nu fugeau de lume. Fuga de lume se pedepsește cu alungarea din rangul monahicesc. Deci nu singurătatea e rea ci … . Încercați să savurați singurătatea și să vă faceți părtași cuniniunii din această viață. Nu vă temeți de roadele comuniunii și să vă îmbogățiți din haina singurătății, căci din ambele cazuri se poate sustrage seva trăirii noastre desăvârșite. Iar studiile trebuie să le frecventăm pentru că de acolo ne întărim cunoașterea noastră și în urma cunoașterii bogate e mai ușoară desăvârșirea, drumul spre rai, deși cu cât mai mult știi cu atât e mai greu. Și în încheiere vă spun așa: Principalul scop să fie desăvârșirea sufletească și mântuirea după plecarea din această lume. Iar restul să fi ca niște supliniri.
Hristos a înviat.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
