Vreau să am credință

Părinte, sunt cel mai disperat om de pe pământ. Am născut anul trecut o fetiță, dar nu în chinuri. Am venit acasă de la spital pe 9 octombrie, moașa mi-a pus ursitorile, așa se obișnuiește pe aici și mi-a fost oarecum teamă, nu știu, ori am visat, ori mi-am imaginat, parcă simțeam doua forțe în spatele meu, care nu mă lăsau să mă întorc, și între mine și fată tot așa, o forță ca un aer. A doua zi, am avut musafiri, au venit nașii, moșii și am început să mă simt rău, mai exact am avut un dezinteres total față de fată. Eram din ce în ce mai supărată, iar seara, am zis că vreau să dorm cu soțul meu. Am visat o pasăre colorată, cred că era porumbel, care voia să mă tragă de picior și îmi era frică, așa că m-am trezit. Spre seară, a început să mi se facă rău. N-am mai alăptat copilul, zicând că nu am instinct matern, că n-o iubesc, nu prea mai mâncam, așa că am căzut la pat. Am fost la o mănăstire în acea seară să-mi citească preotul o rugăciune, dar a zis că doar după molitfă, poate. Începusem să arăt ca un mini zombi. Am ajuns acasă și am început să fiu și mai rău. Soțul, când a văzut, a chemat preotul care ne-a și cununat, să-mi citească ceva. Nu mai știam cum o cheamă pe fată, când m-a întrebat preotul, i-a zis soțul. Mai mult nu a putut face că am înțeles că lua dânsul păcatele mele asupra lui. Le-a zis alor mei să ma lase, că o să-mi revin. După ce a plecat, mama a chemat o cunoștință, care a zis că am făcături, m-a pus să ma uit în ochii lui că-mi dă energie, deși eu nu prea am fost de acord să vină el acasa. În subconștientul meu, ziceam că am prea multe păcate și nu mă salvează nimeni. Mai exact, totul a pornit de la faptul că eu și soțul meu trebuia să ne cununăm și să botezăm, însă eu am născut peste termen, așa că la cele 2 evenimente au fost nași părinții mei. Și de-acolo a pornit totul. Fratele meu s-a îmbătat la local, făcându-i de râs, bineînțeles, făcea ca oaia, etc. Tot timpul a fost invidios pe soțul meu, zicând că se dă mare. A doua zi, au venit la mine la spital și mi-au povestit câte ceva, iar eu bănuiam că mi-ar ascunde ceva, mai exact aveam un gând ciudat și cred că este imposibil, cum că aș fi făcut amestecătură de sânge cu fratele meu când aveam vre-o 4 anișori. Am ținut gândul acesta în creier și de aici au pornit toate. Am fost și la psiholog, la psihiatru, ajunsesem să gândesc că socri și soțul meu vor să mă interneze la nebuni, să-mi ia copilul, nu mai recunoșteam fata, ziceam că mi-au schimbat-o. Nu dormeam, stăteam și mă uitam pe pereți, fix, mi se părea că sunt camere de filmat în casă, eram speriată, un adevărat zombi. Ziceam că eu sunt rea, începusem să-i spun soțului meu copilăria mea, ce am făcut de la 2 ani, păcate, etc. Aveam dureri de cap îngrozitoare. Îi ziceam soacrei mele că-l văd pe satana, dar chiar l-am vazut și mi-era frică de nu mai puteam. Se făcea că era un om de vreo 35ani în pat, înalt, cu părul prins în coadă, ochii căprui și cu haine preotești, negre, iar la geam era preotul duhovnic și acea persoană îmi dădea o șansă, ceva de genul, să am credință în Dumnezeu, cred. Când se ridica din pat, se deschidea ușa, îl vedeam pe diavol, cred, un monstru păros și urât, infiorător, care alerga spre mine, să intre în mine, ceva de genul asta, s-a întâmplat de vre-o câteva ori. La bucătarie la noi, ziceam că e morgă, că sunt și eu acolo și se făcea că eu sunt dracu al mare și tatal meu al mic. Si ieșiseră multe capuri din mine și din tati și veneau oameni din toată lumea să se uite, simțeam că-mi iese ceva din urechi, ziceam că e formol, simțeam miros de formol. Se făcea că veniseră rudele mele la bucătarie, ca la judecată. M-au întrebat părinții dacă-i iubesc și eu le ziceam că nu, că mă gândeam că mă duc la bucătarie și mă așteaptă diavolul acolo și îmi era frică. Au ieșit ai mei din cameră, că nu mai suportau să-mi vadă starea și eu auzeam ca și cum s-ar jeli cineva. Vedeam un foc în care ardea diavolul cu o femeie și un copil în brate și ziceam că sunt eu. În fine, la un moment dat, mi-am ținut respirația și am ieșit din cameră. Dacă nu era soacra mea, cred că mă lua dracu, cine știe. Am ieșit afară și a început să cânte cocoșul. Când au văzut, arătam groaznic, nu dormeam, etc. S-a dus soțul meu la psihiatru și mi-a luat tratament. Abia după aceea, am reușit să dorm și eu opt ore fără să mă mișc. Două săptămâni, am fost rău. Când mi-am revenit, i-am zis soțului că vreau să citesc biblia, mi-am adus aminte de cele 10 porunci și mi-am dat seama că le-am încălcat. Nu știu de ce s-a întâmplat atât de urât, parcă aș fi deschis iadul, când m-am născut, în 1990. Sunt tristă, falsă cu copilul meu și mă gândesc tot timpul că mă voi despărți de soțul meu, etc. Aș vrea să fiu și eu ca toate mamele. Am fost și să mă spovedesc, dar nu prea am zis tot, am mai și uitat, dar aici este și biserica micuță și nu este intimitate. Am fost la un preot văzător cu duhul și ne-a zis să ne ducem la spovedanie, și eu și soțul. Groaznic e faptul că după ce mi-a fost rău atunci, îmi venea să dau la rele orice și pe oricine. M-am izolat, nu prea ies afară din casă, am o reținere așa, mi-e rușine de oameni, pe stradă chiar și la biserică, când am fost, toată lumea se uita ciudat la mine. E normal să se uite așa, dar eu mă simt c-am prost. Nu știu dacă mai există mântuire pentru sufletul meu, pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost foarte grav. Ce mă sfătuiți că ar trebui să fac? Am născut și fetița cu polidactilie, un muguraș la mânuța stângă,o fi lucrătura răului?! Vă mulțumesc!