Părinte, la cununie, am zis rugăciunea Tatăl nostru, cu privirea în pământ, iar când am ajuns la …și ne izbăvește pe noi de cel rău, m-am încurcat, dar nu știu de ce. E păcat că am aruncat privirea în pământ? După ce mi-a fost rău, am simțit nevoia să revăd cd-urile de la nuntă iar la botezul fetiței, a plâns întruna, aproape că țipa și tremura, încât preotul nu știa cum să termine mai repede slujba, chiar și nașa, moașa s-au speriat. De ce să fi plâns atât de mult copilul?! Finul părinților mei nu a plâns absolut deloc. Se uita la sfinți și gângurea.
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Soră, nu te mai întreba ci încearcă să le pui la punct. Încearcă să lămurești de unde pornesc toate. Tu pierzi timpul întrebându-te de e bine așa sau așa. Dar încearcă să vezi cine e Dumnezeu și ce așteaptă el de la noi? Rugăciune formală sau inima să plângă, cuvânt gol sau lacrimă grăitoare. Dumneata pierzi timpul printre nimicuri. Nu e asta credința și de aceasta și neplăcerile vieții spirituale te urmăresc. Mai la adevăr te rog.
În adevăr nu mai există nici un fel ne nelămurire. Odată ce suntem plin de nelămuriri înseamnă că suntem departe de adevăr.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
