incinerarea

Moartea,   în   accepția creștiă  nu   este  nimicirea  totală   a   omului.   Prin  moarte   trupul   se preface în țărână, adica în elementul material din care a fost luat, dar sufletul nemuritor nu este atins de moarte. Însuși trupul, care se descompune, este păstrat pentru înviere. Hristos prin moartea și nvierea Sa, s-a făcut pârgă celor adormiți. Îngropați împreună cu El, vom învia din nou, la rândul nostru, El fiind primul născut din morți (Rom. cap. V si VI; I Cor. XV; Col. I, 1; I Tes. IV). Trupul omului mort este vrednic de cinstire nu numai pentru ceea ce va fi, dar și pentru ceea ce a fost. Aceste rămășițe omenești, sfințite prin Botez și prin Sf. Euharistie și celelalte , au fost templul Duhului Sfânt . Problema încinerării a fost reluată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 22 februarie 1933, în care s-a hotărât ca instrucţiunile formulate în şedinţa din 15 iunie 1928, cu privire la incinerare, să se comunice tuturor chiriarhilor spre a le pune în vedere preoţilor, în scopul aplicării lor. De asemenea, a hotărât ca chestiunea incinerării să se trimită la sediul Comisiei pentru doctrină şi viaţă religioasă spre a preciza dacă în cazurile de incinerare forţată şi fără voia sa a vreunui credincios, i s-ar putea da asistenţa bisericească. Hotărârea Sf. Sinod a fost aplicată trimiţându-se tuturor eparhiilor hotărârea din 15 iunie 1928 pentru a fi comunicată preoţilor, cu ordinul de a lua cunoştinţă şi a se conforma. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa preoţilor şi pe alte căi, iar în ordinul din 18 septembrie 1933, dat în urma unui caz de abatere de la hotărâre, s-a făcut precizarea că „pentru orice abatere de la hotărârea luată de Sfântul Sinod, în respectul doctrinei şi practicii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe, preoţii vor fi opriţi de la toată lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului Spiritual Eparhial, spre aspră sancţionare”.

Doamne ajută.

Prot Victor Mihalachi