Bună ziua, Părinte şi Doamne ajută în Postul Sfinţilor Apostoli. Părinte, mă aflu într-un chin mare acum, e o luptă între mine şi soţul meu…, cu părere de rău nu-mi amintesc în ce nr. al scrisorii mele, v-am scris de situaţia mea, însă cred că în câteva cuvinte voi reuşi să vă povestesc. Soţul meu m-a lăsat pe 7 martie (după o ceartă cu el şi cu părinţii lui, din motiv că locuind împreună cu părinţii lui, eu am dorit să ne căutăm gazdă şi ei toţi erau contra acestei hotărâri), el m-a adus cu tot cu haine la părinţii mei, spunându-mi că o să se liniştească toţi şi totul o să fie bine…, după o săptămână, eu am aflat că el a plecat în Italia, şi tot după o săptămână am aflat că de fapt el fiind în căsnicie, se întâlnea cu o domnişoară. El nu a încercat să mă sune să-mi lămurească situaţia. După un timp, am încercat să-l sun şi răspunzându-mi, m-a avertizat să nu-l mai caut şi să aştept divorţul prin poştă şi nega faptul că are pe cineva…, eu doar căutam să mă lămurească totuşi din ce cauză el îşi caută liniştea cu o altă domnişoară el fiind în căsătorie… Au trecut luni şi iată că totuşi într-o bună zi totul a ieşit la suprafaţă. Eu fiind prin oraş pe neaşteptate, l-am văzut pe soţul meu cu domnişoara blondă, la moment am rămas blocată însă m-am apropiat de ei şi am început să întreb cum a încercat să facă acest lucru urât. El m-a lovit în plină stradă şi mi-a spus că unde mă vede îmi crapă capul (eu înţelegeam acest comportament al lui deoarece îi stricasem întâlnirea cu domnişoara cu care mergea de mână prin oraş), eu cu lacrimi în ochi încercam să vorbesc cu el să-i spun că totuşi suntem în cununie şi că e mare păcat ceea ce face el…, că totuşi trebuia cumva să i-a legătura cu mine de când a venit din Italia şi să dicutăm, să aducem tot la un numitor comun. Însă lui nu-i pasă de nimic …mă avertiza şi mă lovea…, am dorit să-l dau la poliţie pentru faptul că m-a lovit şi că aveam vânătaie, însă am lăsat totul în voia Domnului…, nu am dorit să-l denunţ. După câteva săptămâni, am primit scrisoare în care soţul solicita divorţul, eu am acceptat să scriem cererea, însă el este dator părinţilor mei cu o sumă bună de bani şi acum câteva zile în urmă, am fost să anulez procesul, deoarece după divorţ, eu nu o să mai pot scoate banii (deoarece nu am nici o semnătura nimic ce adevereşte faptul că el a luat banii de la părinţii mei) şi iată din cauza acestui fapt am apelat chiar şi la un avocat. Părinte, în adâncul sufletului mă gândesc că luându-mi avocat şi intrând în lupta aceasta cu soţul meu, eu merg împotriva puterii şi voii Domnului. Nu ştiu cum să procedez, ştiţi mă mai chinuie şi acest gând că totuşi poate nu aceşti bani, cât dragostea mea faţă de soţul meu încă nu a murit şi nu cred că va muri vreodată…, chiar deseori îl visez…(o dată l-am visat de parcă cineva (nevăzut) îl arunca în aer şi el fiind speriat, eu de parcă îi spuneam „…Renat ţie ti-e făcut…şi îi arătam să-şi facă cruce şi el îşi făcea). Părinte, vreau să-l las să plece… pentru că la sigur nu-l mai pot întoarce…, el e deja instrăinat de mine, părinţii şi rudele lui mă vorbesc de rău şi l-au întors împotriva mea, însa el e un tip care mereu doreşte ca toţi să-l jelească…, îmi pare rău că el nu le-a spus adevărul, că totuşi el are pe altcineva, însă a spus că eu am stricat totul…, că eu doream să fug de ai lui şi căutam gazdă. Părinte, mă doare sufletul gândindu-mă că totul s-a risipit… şi că soţul e împotriva mea, că m-a înşelat şi că nu vrea nici să recunoască asta… şi acest divorţ…, am impresia că mi-l rupe din suflet…, merge contra voinţei mele şi de parcă viaţa mi s-a oprit în loc… Părinte, iertaţi-mă.