Marcu 2, 27-28

Hristos nesocotește tabuurile ipocrite ale Sabatului evre­iesc, proclamând această expresie: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei”. Religia fanatică a omenirii l-a răstignit pe Mântuitorul de aceea Mântuitorul încearcă să arate că religia nu vine de la cele exterioare spre cele interioare ci invers: de la interiorul omului spre exterior. Religia este pentru sufletul omului și nu sufletul omului pentru religie. Sufletul a fost creat și a primit ca reguli de gidare religia si nu a fost religia făcută și apoi sufletul pentru religie. Prin acest verset Mântuitorul încearcă să ne învețe că tot ce facem este spre mulțumirea și împăcarea sufletească și nu facem „din fire cele ale legii”. Nu numai despre sâmbătă aș spune că e vorba. Ci și despre Duminică căci doar și Duminica trebuie să o ținem spre ridicarea noastră sufletească și nu din obligație. Nu ași putea spune că prin acest verset anulează Mântuitorul legea ținerii sâmbetei ci mai degrabă ași spune că Mântuitorul dă o semnificație acestei țineri. Deci explicațea se axează mai mult pe partea „felul de a ține” decât pe cea a „specificare a zilei”. Trecerea de la ținerea Sâmbetei la ținerea Duminicii nu este prevăzută în acest verset și are loc abea după învierea Domnului. Deci Mântuitorul aduce lumina asuprea felulului de a ține ziua de odihnă. Cu râvnă întru Domnul,Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie