Ce să fac

Sărut mâna, părinte, mă iertați și vă rog un sfat să-mi dați, sunt într-o mare neliniște și nesiguranță, știu că se datorează pacatelor mari și multe, și totusi mă rog să mă vindec și să îmi găsesc drumul bun și să părăsesc păcatele. Am stabilit împreună cu prietenul actual să ne căsătorim, am 34 ani, el tot 34, iar dorința de a îmi întemeia o familie e foarte veche… Am ajuns să mă întreb dacă merit sau dacă sunt în stare de așa ceva pentru că am păcătuit și cu el și cu alți prieteni. Cu prima persoana, am fost 7 ani și am dorit f mult să fac o familie, însă doar rău am facut cu el, inclusiv 2 avorturi pe care le regret mult, am fost foarte răvășită după tot ce a fost cu el… Apoi am avut alți prieteni care au dorit relație trupească și atât, iar cu ultimul de asemenea, am visat la căsătorie foarte tare (și încă sufăr după el) și ei m-au lăsat pur și simplu ori pentru o altă fată, ori fără nici o explicație decât că nu merge și nu ne potrivim iar eu nu vedeam așa lucrurile… Eu nu am văzut un motiv serios pentru care să nu ne căsătorim, dar Domnul știe, mă gândesc că e din pricina păcatului. Prietenului actual nu i-am zis adevărul despre trecut…, am mințit, conștientă fiind că nu e bine, dar știind că în nici un caz nu aș găsi înțelegere la el pentru greșelile din trecut pe care le-am spovedit la preot… și mie mi-e greu să mă înțeleg și să mă iert. El a zis că mă iubește foarte tare, dar pe zi ce trece simt că sunt mai mult vorbe, pentru că îi e foarte greu să facă ceva ce îi cer (cum ar fi să ierte mai ușor, să nu țină mânie și supărare așa de mult, să vorbească cu o persoană care l-a supărat, să fumeze mai puțin, să nu bea până nu mai știe de el)… Problema mea e că îl iubesc încă pe fostul care m-a părăsit acum 2-3 ani și mai sufăr după el (și mai ales greșesc făcând comparații în mintea mea, de genul că el nu bea, nu fuma, pe când actualul da), sufăr că nu pot să îl uit și scot din minte…, știu că nu mai este nimic de făcut și nu a fost să fie și lui i-am fost destul de indiferență timp de 2 ani, am avut o relație și a putut spune că pleacă pur și simplu, poate au mai fost unele reproșuri dar nu mi se părea ceva grav (era ceva de genul că e rece, distant și nu are timp pentru mine, se îngropa și el foarte tare în munca de birou, de dimineața până seara târziu), dar a plecat fără să se uite în urmă, deci nu vreau decât să îl uit și să mă liniștesc. Pe actualul prieten cred că îl iubesc dar descopăr pe zi ce trece nepotriviri, e dificil și mă întreb daca pot sa-l accept, dacă e bine și dacă îl voi iubi cum își dorește (nu îmi place la el că bea și fumează și când e supărat exagerează chiar și nici nu prea vrea să încerce să le lase măcar pentru sănătatea lui dacă nu și de dragul meu…, însă e genu foarte supărăcios, judecă foarte tare oamenii, îi cataloghează și nu mai vrea să aibă de-a face cu cei ce greșesc, dar eu cred că toți greșim și dacă am putea ajuta pe cineva cu o vorbă bună e bine, dacă nu să nu ne înverșunăm și să nu judecăm). Văd că are pretenții foarte mari și atribuie cuvinte foarte dure și urâte oricui i se pare că nu e ok și cel mai rău e că noi ne-am certat de câteva ori din cauza altor persoane pentru că eu nu îl susțineam…. Eu consider că fiecare face ce vrea și va da socoteală singur.  Poate nu ar fi astea atât de importante, însă acum cu o lună înainte de căsătorie nu mai știu ce vreau (vreau să nu mai fiu singură și să nu mai trăiesc în păcat, vreau familie și copii dacă o da Bunul Dumnezeu), dar oare este el omul potrivit, și dacă nu îl iubesc 100%, voi putea fi soția ideală și capabilă de sacrificii… Am simțit pentru 2 persoane dragoste profundă, completă și le acceptam cu bune și rele, dar ambele m-au părăsit… Acum, pentru acest om nu mai știu cât e dragoste și cât e dorința de a nu fi singură și de a fi în rând cu lumea… și nu știu câte pot accepta, mă deranjează din ce în ce mai multe la el… un aspect important e că cele 2 persoane nu mergeau la Biserică, credeau și nu prea în Dumnezeu, pe când acest acesta încearcă mai mult și crede mai mult…, credința ne e slabă oricum că altfel nu am cădea așa ușor în păcat, dar cred că are și frică de Dumnezeu câtuși de puțin și asta e un lucru bun la el, de asemenea e foarte harnic, sensibil și afectuos. L-am pus într-o lumină proastă, știu foarte bine că și eu am multe defecte, nu sunt perfectă nici pe departe, sunt sensibilă, am păcătuit în fața Domnului cel mai mult, am mințit despre trecut și am ascuns că mă mai doare și mai sufăr pentru fostul. De asemenea, sunt destul de delasătoare, pasivă când e vorba de treabă, am o muncă mai comodă la birou și m-am învățat așa iar el e la polul opus și face și multă muncă fizică. Am avut divergențe și la unele petreceri pentru că eu agreez să dansez iar pentru el nu există decât băutura și țigara și chiar dacă au fost 3-4 dansuri, pentru ele mi-a reproșat că dacă nu îi place și nu o să îi placă de ce îi cer și nu vrea, și să înțeleg. Sunt nepotriviri destule pe care le descoperim…, sunt zile când vreau să renunț la a ne căsători, sunt zile când mă gândesc că poate va fi bine, dar mereu apar piedici și când am vrut să începem să dăm invitațiile s-a îmbolnăvit mama lui…, poate sunt semne și eu nu le văd și nu le înțeleg. Are și el nemulțumirile lui față de mine și față de el știe că e dificil și suntem…, uneori spune și el că nu trebuie să facem pasul…, dar apoi regretă și zice că nu poate fără mine…, eu l-am tot iertat pentru ieșirile lui (a plecat o dată lăsându-mă singură noaptea la un local pentru faptul că era în preajmă o fată care nu era pe gustul lui și nici al meu și respectiva a băut și a făcut unele gesturi, dar eu ce vină am, el măcar putea să mă întrebe dacă vreau să plecam sau mai rămân dar a ieșit și dus a fost…, așa reacționează când e amețit, de la băutură i se par altfel lucrurile și de foarte multe ori, pleacă pur și simplu și zice că e gata totul, apoi vorbim și ne împăcăm și spune că nu poate fără mine… L-am iertat și nu îmi e foarte greu să o fac… dar oare unde ajungem așa… ce viață zbuciumată urmează pentru amândoi…, cred că și pedeapsa divină e de multe feluri, dar e foarte greu să fiu nehotărâtă și să nu știu ce să fac…, încotro și cum o fi mai bine, vă rog să mă iertați pentru îndrăzneala, sper că am fost coerentă și vă rog din suflet să mă ajutați. Vă mulțumesc frumos. Doamne ajută!