Părinte, bună ziua, am şi eu câteva întrebări la dumneavoastră şi vă rog să mă ajutaţi, părinte eu cu câţiva ani în urmă am mers pe un drum greu, eram bolnav am mers prin mănăstiri prin biserici, mi-am venit în fire acum m-am căsătorit avem un băieţel, ne pare bine că Domnul mi l-a dat, pentru noi e ceva sfânt, dar părinte eu am început să mă simt iarăşi cam rău, ameţit, nu-mi merge-n nimic. La biserică nu mă trage şi tot aşa numai spre rău. Spuneţi-mi vă rog cum să fac să mă curăţ de toate aceste piedice. Vă mulţumesc mult, aştept răspunsul.
- Gheorghe a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Frate Gheorghe, fără să vreau, citind mesajul Dvs., mi-am adus aminte de Sfânta Scriptură și de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ”Dacă diavolul este izgonit, el merge prin pustie, și după mai mult timp, se întoarce înapoi! Și dacă găsește casa măturată și curățită, se duce și mai aduce cu sine încă 7 demoni și răutatea cea de pe urmă, devine mai rea decât cea dintâi”! Frate, nu e bine să leși așa, pur și simplu lucrurile! Adică, m-am făcut sănătos, bine, mersi și atât! Rugăciunea, trebuie să fie incontiună, așa cum ne și îndeamnă Dumnezeiasca Scriptură: ”Privegheați și vă rugați neîncetat…” Astăzi, nu-mi rămâne decât să vă recomand, să luați toiagul și să pășiți din nou pe aceleași căi, ca să vă faceți sănătoși! Iar pe viitor, să nu greșiți!
Pace și binecuvântare familiei Dvs!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.