incertitudine

Bună ziua, sfinţiţi părinţi, mă nelinişteşte o întrebare în legătură cu viaţa mea personală, am 25 de ani şi întotdeauna mi-am spus că trebuie să fiu cumsecade şi la locul meu pentru că atunci când mă voi căsători să fiu o soţie demnă de soţul meu ca să nu îmi reproşeze toată viaţa că am fost o desfrânată, am visat să am un singur bărbat şi acela să fie doar soţul meu, dar, se vede că în viaţa reală lucrurile nu stau chiar aşa, câţiva tineri pe care i-am cunoscut până acum şi cu care am încercat să comunic m-au privit doar ca pe un obiect, distracţie, aventură şi aşa mai departe, bine că îmi dădeam seama de intenţiile lor şi puneam punct la timp, nu fumez, nu iau alcool, n-am frecventat barurile şi discotecile şi mă iertaţi de exprimare, mi-a fost frică să am relaţii trupeşti cu cineva şi totuşi, îmi dau seama din ce în ce mai mult că în ziua de astăzi nu se mai preţuieşte nimic, nu mai am încredere în nimeni. Întotdeauna mi-am dorit să fie lângă mine cineva cu frică de Dumnezeu, care să mă accepte aşa cum sunt, să ştiu că cuiva îi pasă de mine, să am încredere, să nu-mi fie frică să ies cu el, să ştiu că cineva mă petrece şi mă aşteaptă, că e lângă mine şi la rău şi la bine, după Dumnezeu desigur, fiindcă EL este cu noi întotdeauna şi ne iubeşte necondiţionat. Nu a fost în viaţa mea măcar o singură luna de zile în care să spun, această lună am fost lângă cineva care întradevăr mă acceptă aşa cum sunt, permanent comunicările mele cu cineva durează poate o săptămână, două, după care toţi pleacă de parcă nici nu ne-am cunoscut. Oare de ce mi se întâmplă asemenea lucruri? Cum să procedez, sfătuiţi-mă, Vă rog. Sinceră să fiu după atâtea neruşite, deja mi-e teamă de căsătorie, pe viitor. Îmi aduc aminte că cu câţiva ani în urmă, mi-am cumpărat un ineluş bisericesc şi era acolo o femeie care vindea lumânări, icoane, toate cele bisericeşti de trebuinţă, şi mi-a spus că o să mă căsătoresc greu, fiindcă voi avea probleme, m-a îndrumat să mă duc la un preot să-mi facă rugăciune, nici nu am întrebat-o şi nici nu m-am gândit la aşa ceva, am rămas şocată apoi mi-am spus în sinea mea că probabil trebuie să fie trebuşoara celui necurat care mă ispiteşte ca să-mi fie pusă la încercare credinţa. Ce să fac în această situaţie şi cum să procedez? Domnul fie cu voi!