dezbinare

Sărut mâna, părinte…încă de la început vreau a spune că sunt vinovat, am greşit faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi şi de soţia mea…drept urmare ea a plecat locuind separat, nu fumez, nu beau, nu am înşelat-o, nu am lovit-o. Am greşit verbal şi cu atitudinea, mai exact zgârcenia şi mofturi aberante..suntem în dezbinare de 1 an, avem şi un copil Nicolae, are 3 luni, abia după ce a plecat am simţit greutatea, ea nu mă mai vrea sub nici o formă, locuieşte cu mama ei şi nici soacra nu mă vrea. Ea se poartă fumos, vorbeşte frumos, mă lasă să-mi văd băiatul, dar nu mai vrea împăcare. Am mers la duhovnic şi m-am mărturisit, mă căiesc amarnic îmi pare rău sincer. Nu-mi o pot scoate din suflet, deşi ispita îmi dă târcoale, nu vreau altă femeie, nu vreau să murdăresc taina cununiei, nu vreau să-L supăr pe Dumnezeu, vreau familia înapoi, vreau să fiu bun. Am mers la o mănăstire, am stat acolo să mă liniştesc, mă spovedesc regulat, merg la biserică, ţin post şi mă rog să se îndure bunul Dumnezeu de mine. Recunosc că am greşit ..mai am şanse să-mi câştig familia? Mi-am pierdut serviciul, nu am linişte, merg şi stau în biserică şi simt protecţia divinităţii. Ce să fac părinte? Greşesc neîncetat şi sunt gură spartă. Iertaţi-mă şi ajutaţi-mă. Sunt la încercare…!