duhovnicie

Sărut mâna părinte, am așa o întrebare, cum se poate face ceva bun din dorul si dragostea pentru duhovnic, ca să nu devină nepotrivite? Nu l-am văzut pe duhovnicul meu de câteva luni, dar am mai vorbit cu sfinția și mă spovedesc aici la alt părinte. Vorbesc rareori cu duhovnicul meu care e călugăr, și atunci puțin și ce trebuie, dar mă ține dorul ăsta, aș vrea să mai ajung să mă spovedesc la sfinția sa, să stau la priveghere acolo, să mă împărtășească sfinția sa, parcă doar așa sunt în normalitate. Dar nu e ușor și sufăr. Știu că toți preoții au har și îi iubesc, dar numai pe duhovnic îl simt ca pe un părinte și oricât ar fi de serios sau oricât m-ar certa pentru păcatele mele, la fiecare spovedanie mi se umple sufletul de pace și bucurie și îl iubesc mai mult pe părinte, pentru că simt că Dumnezeu mă primește și mă iartă și am convingerea că pentru rugăciunile părintelui duhovnic se întâmplă așa. Mă întărește la tot pasul, chiar daca nu îmi spune fizic, simt ajutorul în inimă, nu stiu, mi-e greu să explic. Dar face cumva și mă ține pe drumul drept și mă învață să am o relație personală cu Dumnezeu, izvorul tuturor bunătăților. Spre rușinea mea, în oraș mă spovedesc cam formal și nu îmi pot aduna gândurile așa precis. Ce sfat îmi puteți da pentru o spovedanie curată? Am citit mai multe articole dar aș vrea un cuvânt din experiența dvs. Mulțumesc și iertați.