...

Sărut mâna părinte! Citesc cu interes ca de fiecare dată această rubrică, minunată (vă mulțumesc enorm de această idee) și mă gândeam între timp că iarăși spre rușinea mea am început a cam uita de Dumnezeu și de a trăi o viață destoinică…Între timp mă gândeam și la familie, copiii și mi-a venit în gând un băiat foarte bun cu care am făcut cunoștință săptămâna trecută și îmi zicea că vrea copii, familie…Mă gândeam în gându meu că ar fi timpul și pentru mine pentru a avea copii, că ar fi perfect pentru tatăl viitorilor mei copii și mi-ar fi foarte plăcut să fie soțul meu, mă rugam în gând la Dumnezeu să-mi îndeplinească această dorință să-l facă cumva să se gândească la mine așa cum eu mă gândesc…Am început a plânge și am rugat în gând, când…am primit un sms. de la el. A fost o coincidență sau Dumnezeu a auzit ruga mea? Eu am plâns și mai mult după asta și i-am mulțumit! Încă o întrebare mică: de fiecare dată când mă gândesc la Dumnezeu sau la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la păcatele mele sau când intru în biserică, plâng fără să mă pot abține iar după asta simt parcă o fericire în suflet. Cum să explic fenomenul ăsta, de ce îmi vine să plâng? Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri precum și de această oportunitate de a găsi răspuns la întrebările ce ne frământă zi de zi.