intrebare..

Sărut dreapta, părinte! Iarăşi vă necăjesc cu ajutorul lui Dumnezeu am început a face ascultare şi dacă înainte o căutam cu disperare pe a mea soţie şi făceam orice pentru ea. O căutam la tot pasul să o întâlnesc să fiu cu ea şi cu copilul meu, acum după ascultare o caut mai rar, ea nu-mi dă nici un semn, nici măcar cu ură nu se poartă cu mine, parcă nu mai exist petnru ea, deşi înainte îmi dădea semne însă mă lasă tulburat mereu, nu am cum să vă mint, vreau să vă spun, o iubesc, îi doresc pe amândoi, pe ea şi copil. Îmi pare rău din tot sufletul pentru comportarea mea faţă de soţia mea. Ea a recunoscut că m-am schimbat în multe feluri, fizic şi ca şi caracter.  Uneori şi eu rămân uimit ce face suferinţa, dar…ea nu mă mai vrea, nu am răbdare îndeajuns, ea se poartă ca un adevărat ”bărbat” pe când eu sunt de plâns…nu ştiu cu ce se câştigă că-i îi este greu cu copil mic şi cu viaţa de zi cu zi. Însă e aşa orgolioasă şi recunoaşte. Mi-e milă de ea câteodată, vreau să o ajut, însă refuză categoric, cum să fac? Cum se poate purta aşa făcând facultatea de teologie? Cum poate fii aşa egoistă ţinând copilul doar pentru ea. Eu nu o forţez în nici un fel, când mi-e dor de copil, mă rog, plâng.  Şi-L rog pe bunul Dumnezeu să-mi dea răbdare. Mă macină indiferenţa. Parcă am fost folosit aşa ca un bun şi acum sunt aruncat de ea. Era jale dacă nu ar fii existat Dumnezeu. Mă întreb mereu de ce nu pot renunţa la ea? Credeţi că e obsesie? Eu ce simt vă spun. Mi-e teamă să nu supăr pe Dumnezeum acordându-i divorţul, aşa legea-mi dă voie să-mi văd copilul mai mult dar nu vreau părinte, nu vreau să fac zănzanie şi sincer o iubesc, chiar şi când mă alungă când îmi spune cuvinte dureroase, când îmi închide uşa. Ţin la ea, mi-e dragă, deşi pare un paradox sunt fete care mă caută şi îmi fac avansuri. Nu vreau, nu pot, nu simt nimic pentru ele e crucea mea părinte? Am avut gând de mănăstire, dar parintele de acolo mi-a spus, băiete, tu ai familie, nu te primeşte nimeni, nu fugi de responsabilitate şi roagă-te, răbdare, răbdare, răbdare. Eu cred că necredinţa şi lipsa mea de cultură, de educaţie m-a adus aici şi nu sunt bărbat deşi afirm că sunt, părinte, vă rog rugaţi-vă pentru mine să mă lumineze bunul Dumneueu să am răbdarem, să fiu şi eu de folos, să fac bine, sărut dreapta părinte şi bunul Dumnezeu să vă ajute în tot ce faceţi. Slavă ţie Doamne! Amin.