Sărut Mâna, Părinte. Mă lupt şi eu cu patima mâniei, care e atât de adâncă în mine, încât e cel mai greu de biruit. Am citit că foamea îmblânzeşte fiarele, adică prin post ne mai domolim iuţimea firii. Însă atunci când mi-e foame şi nu mânânc nimic, tocmai atunci mă apucă o stare de nervi de ţip şi răcnesc la toată lumea pentru nimicuri. Nu ştiu cum să ţin lucrurile sub control în viaţa mea, dacă nu ţip şi îi dirijez pe cei din familie. De multe ori obosesc să fiu aşa. Mult aş vrea să fiu înţeleasă vorbind calm, am impresia că ai mei s-au obişnuit cu mine aşa mânioasă şi nu mă iau în serios dacă aş fi altfel. Ce sfat îmi daţi, vă rog, să scap de starea asta de enervare continuă? Mulţumesc.
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, aşa cum i-aţi învăţat pe toţi că puteţi fi doar aşa enervată şi mânioasă, acum va trebui să le arătaţi o altă fire a dvs. Dar deja pentru obţinerea ei e neceasră multă muncă şi neapărat şi rugăciune. Nu doar postul alimentar v-ar putea stăpâni firea, dar şi o încercare de a opri aceste momente de înervare chiar de la bun început. Un foarte bun remediu e rugăciunea, atunci când numai simţiţi că aţi putea ridica glasul, sau că v-aţi arăta firea mânioasă spuneţi „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã pe mine, pãcãtoasa” până veţi simţi liniştea, dar apoi şi nedorinţa de a vă ridica glasul. Să ştiţi că un cuvânt plin de dragoste, de blândeţe poate face minuni. Pe când mânia e un sentiment distrugător şi doar cele care o însoţesc le poate naşte, revoltă, reproşuri, ură.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
