Sărut mâna, părinte! Încerc să redevin o soţie bună pentru soţul meu, aşa cum m-aţi sfătuit, dar ceva nu mă lasă să mă apropii de el. În mintea mea a rămas că m-a înşelat. Credeţi că pot simţi greşit şi să fie doar în mintea mea aşa cum îmi spun toţi, inclusiv el? Se poate să simţi cu adevărat şi nu o dată, de 2 ori? El era un om bun, dar de un an s-a schimbat foarte mult; a devenit foarte nepăsător faţă de mine. Nu mai este omul de care m-am îndrăgostit acum doi ani. Ne leagă un copil deosebit, dar eu simt că de când a venit copilul pe lume famila noastră a dat de mai mult greu. Simt cum ne pierdem, dacă eu nu vorbesc cu el 3 zile şi el tace. Meregem prin casă, îl aştept să facă şi el un pas, să simt nevoia să mă arunc în braţele lui, dar aştept degeaba. Am ajuns să nu-l mai suport, când văd cât este de rece şi să prefer să plec din casă ca nu cumva să mă apuce iarăşi cearta. Nu vreau să mă mai cert cu el, să-i fac scandaluri că e rece, că nu mă iubeşte, pentru că am văzut, că îmi fac mult rău. Prefer să-l las să văd când îşi revine. Oare fac bine? Mi-e frică să nu mă ţină doar pentru că sunt o bună gospodină, că am grijă de copil şi să mă ţină pentru a nu rămâne singur. Mi-aş dori să fim din nou cum ne-am cunoscut, dar el este foarte nepăsător. Că s-ar fi dus la alta este gândul care mă omoară pe zi ce trece! Am multă durere în suflet şi asta nu mă lasă să-l mai văd un om cuminte care se îngrijeşte de noi doi. Preferă să întârzie cu băieţii de la seviciu, nu mai este omul care să-şi ţină direcţia casă (nevastă, copil), când vine se joacă cu cel mic puţin apoi se înfundă în filme sau jocuri pe calculator – asta mă irită şi mai tare, pentru că eu fac totul să-l aştept să nu mai am treabă de făcut şi atunci când îl văd că îşi ia calculatorul în braţe, mă face să urlu să-i caut explicaţii. Dar am ajuns într-un punct în care decât să mă cert îl las în pace. Mă rog la Dumnezeu, plec singură, plâng mult. Cea mai mare problemă a noastră pentru care ne certăm sunt banii. Cum nu mai sunt bani, apar neînţelegerile. Suntem în Italia îngropaţi în datorii, trăim de azi pe mâine, poate sunt zile când nu sunt deloc, dar sperăm să vină ziua să fim şi noi bine. Acum când dintr-o prostie de-a lui s-a întâmplat să îi oprească vărul lui, patron, o sumă imensă de bani, banca la fel, s-a întâmplat să rămânem pe zero la salariu. Bineînţeles că eu am văzut negru în faţa ochiilor, pentru că eu că eu rabd, dar copilul  nu şi alte datorii de făcut cine să ne mai dea mereu? La toate m-am gândit şi găsisem o metodă de a ne salva. I-am spus soţului meu să ne împrumutăm la ai mei părinţi, pentru că tot vin în Italia la noi, o sumă de bani din care să trăim până ne saltăm un pic. Pentru că sunt părinţi şi ca să nu ne mai ştie toţi, chiar toţi, cum ne şi ştiu dealtfel, să le cerem lor, lăsând ruşine, tot. Dar el a refuzat categoric. De fiecare dată când îmi spun părerea nu o ia în consideraţie. Face că el preferă să greşească enorm, dar nu mă bagă în seamă. A spus că tocmai pentru că vin la noi îi e ruşine să nu îi facă să se simtă prost că nu sunt bani, dar eu tocmai de asta vroiam mai mult, pentru a înţelege şi ei ca nu cumva să încep eu cu pretenţii la soţul meu că na, vin ei şi trebuie să luăm de toate din bun simţ, deşi ei când vin ne ajută cu bani, iau totul pe masă şi aduc şi de acasă. Dar ca să nu facă şi ca mine, că niciodată în 2 ani nu a făcut ca mine, măcar să-mi asculte o părere. Zice „da”, dar face ca el, ca ai lui etc… Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar am o durere mare în suflet căci el este omul căruia dacă nu i se spune ce să facă, dar el nu ştie, nu face practic nimic. Nu mi-a adus o floare când am născut, nici asta nu i-o pot ierta. Nu îi pot ierta faptul că poate eu gândeam mai bine în luarea decizilor, a trebuit să-l ascult, să-i demonstrez că face că el greşit, şi apoi să şi le tragă. Acum a rămas să facă el bani să avem când vin ai mei aici. Într-o săptămână, i-am zis, nu mă cert cu tine, dar vreau să văd că ai zis că rezolvi. Asta mă îndepărtează de el şi mai mult… greşesc, ştiu; mă face singur să îl urăsc. Dumneavoastră ce spuneţi? Era bine să le fi cerut ajutorul alor mei, pentru că ei dispuneu de suma de bani şi nici nu ne presau sau poate nu ni-i mai luau înapoi? Mereu au existat variante în care să nu ajungem în situaţia asta grea, dar el este foarte influneţat şi încăpăţănat. Şi îl ascult că este soţul meu, ştiu că trebuie să-l ascult, să fac ca el, dar mereu am făcut şi greşit. El nu poate înţelege, nu vede că este orb, că este tras în jos sau ţinut pe loc. Acum este din vina mea??? Părinte astea sunt blesteme? Uneori între noi nu mai merge nimic parcă amândoi ne-am săturat unu de altul. Vă mulţumesc enorm pentru răbdarea de a mă asculta. Sper ca Dumnezeu să mă ajute pentru că viaţa mea este un mare chin.