Binecuvântaţi, părinte! Cum aş putea să stârpesc păcatul „amânării” la rugăciune? L-am mărturisit, mă căiesc, mă lupt cu el, ştiu că de orice clipă pierdută aiurea voi da socoteală şi cu toate astea…, seara îmi propun să citesc rugăciuni de slavă Maicii Domnului şi mă ia lenea sau alte treburi (filme, cărţi, reviste, teme cu copilul ş.a.). Îmi zic că le fac mai târziu şi la urmă, mă ia somnul. Am citit foarte profund cărţile cuviosului Paisie Aghiorâtul, teoretic ştiu că sunt nişte capcane, dar mă simt neputincioasă în faţa acestui păcat. Cer ajutor şi in pomelnicele ce le dau la altar, râvna la rugăciune, dar simt că pot mai mult decât fac. Ştiu că nu există o reţetă anume dar, poate cu un sfat măcar care mi-ar fi de folos. Toată lumea e prinsă în treburile zilnice, până şi oamenii bisericii (ocupaţi cu pelerinaje, lume venită cu fel de fel de probleme), totul e o viteză, până şi spovedania e făcută tot în criză de timp , căci te prinde dimineaţa altfel.