Părinte, mă chinuie nişte gânduri rele despre prietenul meu. De curând am mai scăpat de unele din ele, Slavă Domnului. Totul merge bine în relaţia noastră, însă avem păcatul trupesc în care am căzut fără voie dar odată ce am căzut el nu vrea să se lase. Mă rog lui Dumnezeu să îmi dea gânduri bune şi m-a ajutat mult, că mai înainte îl judecam foarte mult, acum însă nu îl mai judec. Îmi vin mereu gânduri rele cum că nu îl iubesc şi că nu pot să iubesc cu adevărat şi mă gândesc că poate de m-aş elibera de păcatul trupesc acest gând ar dispare… dar nu ştiu de va dispare sau nu şi nici nu ştiu ce să fac să îl conving. Noi ne gândim să ne căsătorim dar îmi vine în minte acelaşi gând rău cum că nu avem dragoste adevărată şi iarăşi sânt blocată în această situaţie.. mi-e greu dar rabd, mă rog lui Dumnezeu şi cred că nu o sa îmi dea peste puterile mele. Şi mai am o frământare: am încercat să îmi iau aminte la mine însumi sa îmi analizez gândurile să fac deosebire de cele rele de cele bune. Simţeam cum parcă mă ridic şi luptam continuu cu gândurile cele spunând rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. Dumnezeu într-adevar m-a ajutat şi am început să percep viaţa diferit şi să înţeleg lumea, să nu judec, să iubesc tot şi să-L văd pe Dumnezeu în toate. A durat până la patru zile. Mă simţeam foarte fericită, o fericire înaltă… Dar încetul cu încetul se ducea şi nu o puteam reîntoarce, încet aluneca mai departe de mine dar eu mă reîntorceam la starea mea de odinioară…unde sânt acuma…nu înţeleg, părinte, de ce am căzut, de ce nu mai pot ajunge acolo, parcă n-am nici o putere să mai lupt cu gândurile rele… eu nu am cui spune aceste lucruri şi uneori mă apucă jalea şi plâng că nu reuşesc, plâng că fac păcat trupesc şi nu ştiu cum să fac, mă simt ca într- o cuşcă. Numai rugăciunea şi mila lui Dumnezeu mă ajută să nu cad în deznădejde că în adâncul inimii îl iubesc atât de mult şi regret de fiecare dată când îl supăr cu păcatele mele. Dacă îmi puteţi spune ceva vă mulţumesc!