Maica Siluana-pt dl Vitalii

0
0

Mă bucur că o respectaţi pe maica Siluana, şi eu o respect şi o iubesc. Dar am o nelămurire: Dumneavoastră aţi zugrăvit iadul în cele mai terifiante moduri, v-am citit articolele pe această temă, ne-aţi insuflat o groază reală, ori maica Siluana întrebată fiind despre chinurile veşnice ale iadului a spus să ne concentrăm atenţia asupra lui Iisus Hristos, e singurul care este important, restul sunt doar poveşti pentru copii, care-şi au rolul lor, de a ne trezi măcar prin teamă conştiinţa. Dacă tot mi-aţi dat undă verde, o cred pe scumpa măicuţă, nu pe dumneavoastra, şi vă aduc propriile argumente: Iisus spunea că dacă noi răi fiind nu dăm copilului nostru pietre în loc de pâine şi şarpe în loc de peşte, cu atât mai mult vă dă Dumnezeu, care este bun, cele bune celor care cer de la El. Dacă noi care suntem răi nu ne ardem copiii nici la vârful unghiei, oricât ne-ar greşi, cum să ne arunce în foc Dumnezeu, care este bun, în focul veşnic, mai ales? Dumnezeu este iubire, pe asta se bazează învăţătura măicii Siluana, nu pe îngrozirea şi îndobitocirea minţilor neştiutoare!

  • Maria a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Că Dumnezeu este iubire – nimeni n-o neagă. Prin pilda cu şarpele în loc de pâine, se referea Domnul, că oricine îi va cere ceva, de va crede de cuviinţă că-i spre trebuinţă, îi va da şi mai mult din ceea ce-i va cere. Căci oricine cere – capătă, şi dacă cineva cere, atunci e cu gândul şi cu mintea în rugăciune şi la Domnul şi nădăjduieşte în mântuirea sufletului. Căci zice Domnul: „Cheamă-mă în ziua necazului tău şi te voi izbăvi de el şi tu mă vei preamări”. Doar cine cere de la Domnul şi dobândeşte, sunt mai multe probabilităţi ca după, să aducă laude şi mulţumiri şi pocăinţă. Nu invers, trăieşte după voie, cere de la Domnul ceva, apoi batjocoreşte, ucide, fură, desfrânează şi aşa la infinit fără o pocăinţă sinceră şi lepădare de păcat, şi Domnul oricum te va mulostivi. Nu, nu e aşa, Sfânta Scriptură are o mulţime de texte care exprimă veşnicia iadului, a pedepselor precum Matei 25,46 sau Marcu 9;44 sau Apocalipsa 4;11 sau Apocalipsa 20;10. Mântuitorul însuşi de câte ori a vorbit despre pedepsele păcătoşilor, a afirmat răspicat şi irevocabil veşnicia lor, scrâşirea dinţilor, focul cel nestins, viermele neadormit, întunericul cel mai din afară, în sensul „Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”(Matei 24;35). Însă de ce noi oamenii suntem obişnuiţi să înflorim şi minimalizăm lucrurile, decât să privim realitatea în faţă? Ne facem voia proprie, nu cumva să stăm prea mult în genunchi la icoane, Doamne fereşte să ţinem mai mult post decât e în calendar, totul programat, ca nu cumva să ne ostenim prea mult ş.a. Aşa şi chestia cu iadul, căutăm argumente şi liniştiri precum că nu mai este chiar aşa, că-s poveşti etc. Nu noi v-am „zugrăvit iadul în moduri terifiante”, dar am expus cele ce ne sunt lăsate de sfinţii noştri părinţi, de ceea ce ne învaţă Scriptura. De ne-am aminti mereu de acest iad, pe care-l numiţi „de groază”, credeţi, că n-am mai ajunge în el. Aşa se smereau şi sfinţii, cine suntem noi să contestăm  descriirile şi mărturiile lor? Sfântul Siluan spunea: „Să nu vă gândiţi cum e în rai, ce vei face de vei ajunge acolo, dar să-ţi smereşti sufletul gândidu-te astfel: mâine – poimâne, voi muri, căci sunt pământ păcătos şi-n pământ voi merge, şi mă va înghiţi iadul că sunt un mare păcătos şi nu-s vrednic să mă numesc fiu al lui Dumnezeu, şi mult mă voi tângui, căci nu voi vedea pe Domnul, Dumnezeul meu. Dar, totuşi, nădăjduiesc la Mila şi dragostea lui Hristos, care nu pentru nevoinţa mea de pe acest pământ, ci în dar îmi va da mântuirea!”. Iată un model de smerenie a sfântului, ce ne-a lăsat ca exemplu de umilinţă sufletească, spre ajutorul fiecărui suflet. Deci, mulţi dintre sfinţii înaintaşi erau de părerea că n-avem trebuiţă să ne îndulcim cu gânduri la rai, dar să ne smerim şi judecăm pe noi însuşi, şi medităm la moarte – ca să dobândim raiul. Maica Siluana, probabil vă încurajează la faptul, ca să nu deznăduieşti niciodată de mântuirea dvs. Asta e bine şi corect. Dar ca să ajungi la asta, trebuie să trăieşti viaţa în fapte bune şi smerenie, prin plâns şi străpungere de inimă, doar aşa îţi vei putea menţine curată smerenie. Deoarece repede poţi fi ispitit şi să cazi în mândrie, şi vei fi mult chinuit sufleteşte. Însuşi Domnul l-a învaţat pe Sfântul Siluan Anthonitul: „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui”. La acest rezualtat am dorit să ajungem şi noi, când v-am recopiat cele zise despre iad, să reuşiţi să înţelegeţi lupta noastră duhovnicească pe care o avem toată viaţă şi să vă dăm armele ei de neînlocuit – cum să dobândeşti şi menţii smerenia, doar aşa se poate ea de învins.

Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase. Dar o, Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecătorul meu – primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.