liniştea sufletească

Sărut mâna, părinte! Am intrat în dimineaţa aceasta pe site şi am descoperit şi rubrica aceasta, care m-a bucurat pentru că de mult timp caut nişte răspunsuri. Am fost căsătorită aproape 4 ani cu un om pe care l-am iubit enorm şi căruia i-am dăruit tot ce a fost mai bun inclusiv un băiat minunat. Ne cunoşteam din liceu şi iată că am ajuns să divorţăm. Am divorţat acum 3 ani pentru că s-a ajuns la agresiune psihică şi fizică. Nu mi-am dorit să îmi cresc copilul într-un mediu agresiv. Am născut foarte greu şi nu am ştiut dacă Ştefan (băiatul meu) este sănătos neurologic. Am fost grasă după naştere şi irascibilă. El, soţul, nu a fost alături de mine nici măcar cu o mângâiere. Nu ne mai vorbeam şi mă jignea, mă dădea afară din casă…asta până m-a şi lovit. Am divorţat şi iată că acum Ştefan are 5 ani şi soţul meu este iertat de către mine. Vine acum în casa părinţilor mei, aici locuiesc, şi îşi vede băiatul. El trăieşte cu o femeie şi cu toate acestea astă vară s-a întâmplat să avem de-aface unul cu celălat. Mie îmi pare rău că s-a întâmplat, deşi undeva acolo departe în inima mea mai ţin încă la el ….Băiatul ne vrea pe amândoi, normal. Acum intră în casa părinţilor mei, petrece timp cu Ştefan şi se simte ca la el acasă. El este aşteptat de femeia aceea acasă la el şi totuşi întinde mâna spre mine, dorind doar apropiere trupească şi nimic mai mult. Mi-a spus să rămână între noi. Situaţia aceasta nu e bună pentru mine, eu nu sunt aşa şi sufleteşte mă consum. Sunt singură de când am divorţat. Îmi doresc să cunosc pe cineva şi totuşi Dumnezeu nu mi-a scos pe nimeni în cale. Mă gândesc acum să ţin nişte slujbe la biserică pentru a întâlni şi eu un om bun. Ce să fac şi cum să fac şi de ce fostul soţ se comportă aşa? Mulţumesc! Am căutat un duhovnic şi …nu am reuşit să găsesc decât răspunsul că nu sunt singură, că îl am pe Dumnezeu! Aşa e!!! Şi totuşi un om care să-mi fie alături…..şi alături de care să zâmbesc liniştit….Mulţumesc anticipat!