0
0

Sărut mâna, părinte. Vreau să vă povestesc despre tot ce face Domnul în viaţa mea. Sunt creştină şi mereu am visat ca prietenul meu să fie la fel, adică seara să citim rugăciunile de seară, să facem împreună canonul dat de duhovnic, şi mai ales să avem acelaşi duhovnic. Am avut mulţi admiratori, dar îmi era ruşine să le zic la ce visez. Acum după o rugăciune pe care Dumnezeu a auzit-o mi-a dăruit acea jumătate cu care încep să fac toate câte am scris mai sus.Îi mulţumesc Domnului pentru toate şi vreau ca toate fetele să nu dispere că încă nu-şi găsesc perechea, înseamnă ca Cel de Sus ne-a rezervat ceva mai bun. Doamne ajută, aveţi o rubrică minunată, unde trebuie să scrim nu numai despre păcate, greşeli etc, dar şi despre minunile ce se întâmplă în viaţa noastră. Deci dragi cititori haideţi să dăm Slavă Domnului şi să-I mulţumim pentru fiece clipă trăită pe pământ şi să păzim poruncile Sale, căci numai aşa vom ajunge în împărăţia Sa. Doamne ajută!

  • Maria a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Nu pot să spun și eu decât Slavă Lui Dumnezeu pentru toate! Merită să rămânem tari în credință!

Vă rog mult, să nu vă slăbească râvna!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.