Viata complicată

Bună seara şi sărut mâna, Părinte, am venit la Dumneavoastră nu cu o anumită întrebare ci mai bine zis, cu o durere sufletească, mi-i atât de greu să redau ceea ce simt prin cuvinte, parcă totul e bine.. dar în acelaşi moment şi totul mi se pare distrus în faţa ochilor… simt o durerea sufletească…. Am multe de menţionat, de fapt ceea ce mă doare.. dar nu găsesc soluţionarea problemei 🙁 . Ştiu că Iisus ne-a zis să nu fim trişti… că tristeţea vine de la diavol. Ci să zâmbim şi să fim optimişti, asta şi încerc să fac. Şi îl iubesc pe Iisus, cred în El, mă rog Lui…poate în unele cazuri nu mă ajută, dar nu-mi pierd speranţa, pentru că înainte de a spune „Tatăl Nostru” îmi aduc de fiecare dată aminte cuvintele „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” ştiu că totul ce se întâmplă e cu voia Lui, dar răul îl provocăm noi singuri şi deseori fără a ne da seama, vrem să obţinem ceva ce nu ni-i dat nouă, şi luptăm în potriva soartei, asta fac şi eu, pentru că sunt o încăpăţinată, şi dacă mi-i drag un lucru, sau o persoană sau orice ar fi ce mi-i drag mie, şi chiar dacă nu am dreptul la acel ceva, încerc să-l am cu orice scop, poate provocând durere la acea persoană ce-i aparţine. A fost cu o persoană cu un an în urmă, ne despărţisem…. el s-a „înscris” vara aceasta cu alta fată.. mă gândesc că vor să şi să se cunune.. Ţinem lagătura dar doar ca simpli cunoscuţi, amici… Ar trebui să mă bucur pentru el, dacă totuşi îl iubesc. Dar de ce simt atâta durere, şi nu mai am nici un rost în viaţă? De ce viaţa şi starea mea sufletească depinde de el? De ce lumea e formată în aşa mod dur? Cum să-l dau uitării? Ştiu că nu e al meu.. şi nici nu va fi… dar totuşi mă doare, eu sunt cu o altă persoană.. nu-l iubesc… dar nu vreau să-i povoc durere, pentru că ştiu ce înseamnă să iubeşti şi sa nu fii iubit…Mulţumesc frumos din timp, pentru atenţia ce mi-o acordaţi.